R** & R** S*
ReclamantP********* I***
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC R** & R** S*, în contradictoriu cu pârâta P********* I***. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 110,36 lei, reprezentând contravaloarea facturilor scadente ?i neachitate, emise în perioada ianuarie-februarie 2018. Obligă pârâta să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate asupra contravalorii facturilor de mai sus, calculate începând cu cea de-a 10-a zi a lunii următoare celei pentru care s-a emis fiecare factură, şi până la data plăţii efective a fiecărui debit. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Marghita. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 15.01.2021.
Hotarare 27/2021 din 15.01.2021Amână pronunţarea pentru data de 15.01.2021, din lipsă de timp pentru deliberare;
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.01.2021