S**** V*****
ReclamantI************ G****** A* P******* R*****
PârâtD******* D* P****** T***********
PârâtRespinge excepţia inadmisibilităţii. Admite în parte cererea formulată de reclamantul S**** V***** în contradictoriu cu pârâţii I************ G****** A* P******* R***** şi D******* D* P****** T***********. Obligă pârâţii să recalculeze salariul de funcţie şi sporurile de care a beneficiat reclamantul, la nivelul maxim aflat în plată al acestor drepturi salariale acordate întregii categorii profesionale, respectiv Familii Ocupaţionale de Funcţii Bugetare, Apărare, Ordin Publică şi Siguranţă Naţională, în sensul dispoziţiilor art. 1 alin. (5/1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări din Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, pentru fiecare funcţie, grad, treaptă, clasă şi gradaţie, în conformitate cu prevederile Anexei 1 a Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor. Obligă pârâţii să plătească diferenţa de drepturi salariale constând în sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică până la nivelul maxim de 25% din salariul de bază începând cu data de 01.08.2015. Obligă pârâţii să efectueze retroactiv menţiunile corespunzătoare în evidenţele de resurse umane şi de financiar privind salarizarea reclamantului în perioada de referinţă. Obligă pârâţii să comunice veniturile salariale ale lunilor alese, pentru calculul cuantumului pensiei, către Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, în vederea recalculării cuantumului pensiei. Obligă pârâţii să plătească diferenţele de drepturi salariale dintre sumele primite de reclamant şi sume rezultate în urma recalculării Obligă pârâţii să plătească dobânda legală aferentă diferenţelor salariale lunare datorate de către acesta şi actualizarea contravalorii acestora, cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului şi până la plata efectivă. Respinge celelalte capete ale cererii. Cu recurs în termen de 15 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Călăraşi. În temeiul dispoziţiilor articolului 396 alineatul 2 Cod procedură civilă, pronun?area hotărârii se va face prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei astăzi, 14.01.2021.
Hotarare 23/2021 din 14.01.2021Amână pronunţarea la data de 14.01.2021. Pronunţată în data de 12.01.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.01.2021Amână pronunţarea la data de 12.01.2021. Pronunţată în data de 08.01.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.01.2021Amână pronunţarea la data de 08.01.2021. Pronunţată în data de 06.01.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.01.2021Amână pronunţarea la data de 06.01.2021. Pronunţată în data de 04.01.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.01.2021Amână pronunţarea la data de 04.01.2021. Pronunţată în data de 30.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.12.2020Amână pronunţarea la data de 30.12.2020. Pronunţată în data de 28.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.12.2020Amână pronunţarea la data de 28.12.2020. Pronunţată în data de 22.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.12.2020Amână pronunţarea la data de 22.12.2020. Pronunţată în data de 17.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.12.2020Amână pronunţarea la data de 17.12.2020. Pronunţată în data de 14.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.12.2020Amână pronunţarea la data de 14.12.2020. Pronunţată în data de 07.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.12.2020Amână pronunţarea la data de 07.12.2020. Pronunţată în data de 03.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.12.2020Amână pronunţarea la data de 03.12.2020 Pronunţată în data de 26.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.11.2020Amână pronunţarea la data de 26.11.2020. Pronunţată în data de 11.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2020Pentru a se comunica răspunsul la interogatoriul formulat, instanţa acordă termen la data de 11.11.2020.
Incheiere de sedinta din 16.09.2020Pentru a se comunica interogatoriul, instanţa acordă termen la data de 16.09.2020.
Incheiere de sedinta din 01.07.2020