P******* M*********** D****** T**** S***************
PetentV******** N*** M*****
IntimatAdmite cererea de chemare în judecată formulată de petenta Unitatea Administrativ Teritorială Drobeta-Turnu Severin – Direcţia de Impozite şi Taxe Locale în contradictoriu cu intimatul Vrăjitoru Nelu Marius. Înlocuieşte sancţiunile contravenţionale în cuantum total de 1992 lei aplicate intimatului prin procesele-verbale de contraven?ie înscrise în lista de amenzi cu sancţiunea obligării intimatului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 125 ore. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 20.10.2020.
Hotarare 2514/2020 din 20.10.2020Amână pronunţarea la data de 20.10.2020 când soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei Pronunţată în şedinţa publică de la 09.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.10.2020