D******* G******* D* I******* S* T*** L***** S***** 1 B********
ReclamantS* I***** Z*** S******* S**
PârâtAdmite cererea. Dispune dizolvarea societăţii pârâte. Dispune înregistrarea hotărârii în registrul comerţului, comunicarea către Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe cheltuiala reclamantului. Orice persoană interesată poate face numai apel împotriva hotărârii de dizolvare, în termen de 30 de zile de la efectuarea publicităţii. Apelul se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI- a Civilă. Apelantul va depune o copie a apelului la oficiul registrului comerţului la care este înregistrată societatea a cărei dizolvare a fost pronunţată. Pronunţată azi, 16.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 1076/2021 din 16.04.2021