C***** E*****
ContestatorE** F****** G*** P*** E** K** R****** S**
IntimatAdmite contestaţia la executare formulată de contestatorul CIOATĂ Eduard, în contradictoriu cu creditoarea EOS FINANCE GmbH, împotriva executării silite înseşi, desfăşurată în cadrul dosarului de executare silită nr. 535/2020 al BEJ IOVU Drago? ?i împotriva încheierii de încuviin?are a executării silite din data de 26.03.2020, pronun?ată în dosarul cu nr. 2111/333/2020 al Judecătoriei Vaslui. Dispune anularea executării silite şi a tuturor actelor de executare silită întocmite în dosarul execuţional cu nr. 535/2020 al BEJ IOVU Drago?, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 24801188/04.09.2008, încheiat între contestatorul CIOATĂ Eduard şi CETELEM IFN. S.A.. Cu drept de a formula apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Vaslui, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 15.04.2021.
Hotarare 853/2021 din 15.04.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 15.04.2021, pentru când, soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.04.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 01.04.2021, pentru când, soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.03.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 18.03.2021, pentru când, soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.03.2021Faţă de lipsa rela?iilor solicitate creditorului-cedent BNP Paribas, amână judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 22.01.2021lipsă relaţii creditorul-cedent BNP Paribas
Incheiere de sedinta din 11.12.2020Acordă termen pentru a se reveni cu adresă la creditorul cedent
Incheiere de sedinta din 13.11.2020Respinge excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată de către intimată prin întâmpinare. Respinge excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, invocată de către intimată prin întâmpinare. Respinge excepţia tardivităţii formulării contesta?iei la executare adi?ionale având ca obiect încheierea de stabilire a cheltuielilor suplimentare de executare silită nr. 1 din data de 18.05.2020, invocată de către intimată prin întâmpinare. Cu cale de atac odată cu fondul. Stabileşte termen pentru continuarea judecării cauzei, la data de 13.11.2020, ora 08.30, Complet C6 BIS Civil + Minori + IPF, în şedinţă publică, pentru când vor fi citate părţile. Se va emite adresă către BNP Paribas Romania pentru a înainta, cu cel pu?in 5 zile înaintea termenului de judecată, data ultimei plă?i efectuate de către debitor, data declarării scaden?ei anticipate ?i data cesiunii crean?ei derivând din titlul executoriu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 14.10.2020.
Incheiere de sedinta din 14.10.2020Amână pronunţarea în cauză la data de 14.10.2020, pentru când, soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.10.2020Acordă termen la data de 09.10.2020 ora 12:30, în vederea îndeplinirii obligaţiilor.
Incheiere de sedinta din 04.09.2020cerere amânare
Incheiere de sedinta din 10.07.2020Admite excepţia de insuficientă timbrare a cererii de suspendare a executării silite, ridicată din oficiu de către instanţă. Anulează ca insuficient timbrată cererea de suspendare a executării silite formulată de către contestatorul CIOATĂ Eduard în contradictoriu cu intimata EOS Finance GmbH. Prezenta se comunică de îndată executorului judecătoresc. Cu drept de apel, în 5 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 27 Mai 2020.
Incheiere de sedinta din 27.05.2020Amână pronunţarea cu privire la cererea de suspendare a executării silite la data de 27 mai 2020, pentru când, soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Acordă termen la data de 10 iulie 2020 ora 13:30, pentru discuţii cu privire la fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 mai 2020
Incheiere de sedinta din 26.05.2020