Dosar 29683/94/2020 din 03.11.2020

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 29683/94/2020
Data dosar:
03.11.2020
Instanta:
Judecătoria Buftea
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.04.2021 la ora 08:30

    Complet: C14 am .pr.
  • Admite cererea

    Admite cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de către reclamanta S.C. PROJECT CAR SOLUTION S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. şi cu intervenientul S******** M**** V******. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 48.999,28 lei, reprezentând despăgubire în cadrul dosarului de daună nr. EJ00753367, a penalităţilor în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate la suma de 97.061,28 lei, începând cu data expirării termenului de 40 de zile, 13.10.2020, şi până la data de 19.11.2020, precum şi a penalităţilor în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate la suma de 48.999,28 lei începând cu data de 20.11.2020 până la data achitării integrale a sumelor datorate. Admite în parte cererea accesorie privind cheltuielile de judecată. Reduce onorariul de avocat de la suma de 4.165 lei la suma de 2.000 lei. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.323 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 3.323 lei constituie taxa judiciară de timbru, iar 3.000 lei reprezintă onorariul de avocat astfel redus. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 07.04.2021.

    Hotarare 5650/2021 din 07.04.2021
  • Sedinta din data de 22.03.2021 la ora 08:30

    Complet: C14
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 07.04.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 22.03.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.03.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD