Dosar 296/90/2020 din 30.01.2020

obligaţie de a face eliberare documente cu veniturile salariale încasate


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 296/90/2020
Data dosar:
30.01.2020
Instanta:
Tribunalul Vâlcea
Departament:
I CIVILA
Obiect:
obligaţie de a face eliberare documente cu veniturile salariale încasate
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.10.2020 la ora 10:30

    Complet: C.M.A.S. 10
  • Respinge cererea

    Respinge acţiunea formulată de reclamanta, T******* E****, în contradictoriu cu pârâtele, Elena Hutanu şi Ana Maria Jecan, pentru lipsa calităţii procesuale pasive: Respinge acţiunea formulată de reclamanta, T******* E****, în contradictoriu cu pârâta, CEC Bank S.A. ca neîntemeiată, sub aspectul tuturor capetelor de cerere; Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Vâlcea Pronunţată, azi, 23.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

    Hotarare 1054/2020 din 23.10.2020
  • Sedinta din data de 10.07.2020 la ora 10:30

    Complet: C.M.A.S. 10
  • Amână cauza

    Amana cauza pentru a se depune acte

    Incheiere de sedinta din 10.07.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD