Dosar 2970/90/2020 din 20.10.2020

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999) DISJUNS DIN DOSAR 1274/90/2020


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2970/90/2020
Data dosar:
20.10.2020
Instanta:
Tribunalul Vâlcea
Departament:
A II A CIVILA
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999) DISJUNS DIN DOSAR 1274/90/2020
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.11.2020 la ora 12:00

    Complet: F3-Contencios
  • Declină soluţionarea cauzei

    Admite excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Vâlcea – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi în consecinţă: Declină competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta CRINTEA VASILICA IULIANA, prin BIROUL TERITORAL VÂLCEA AL SINDICATULUI NAŢIONAL AL AGENŢILOR DE POLIŢIE DIN ROMÂNIA, în contradictoriu cu pârâtul I.P.J. VÂLCEA, în favoarea Tribunalului GORJ. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi,10.11.2020. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 1065/2020 din 10.11.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD