B**** A**** M****
InculpatG******** L*****
Parte vătămatăÎn baza art. 396 alin. 1, alin.2 C. proc. pen, cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. şi art. 43 al.1 c.p., condamnă pe inculpata Baciu (fostă Căldăraş) Alisa Maria, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 228 alin.1, art.229 alin.1 lit.a C. pen. rap. la art 41 al.1 C.p. (faptă din 16.10.2020). În temeiul art.67 alin.1 Cod penal rap. la art. 66 alin.1 lit. a şi b Cod penal, aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal. În temeiul art.65 alin.1 Cod penal interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art.66 alin.1 lit. a şi b Cod penal din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa a fost executată sau considerată ca executată, conform art. 65 al. 3 C.p. Constată că infracţiunea pentru care a fost condamnată în prezenta cauză a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie, în termenul de supraveghere stabilit prin S.P. 464 din 12.02.2020 a Jud. Timi?oara, definitivă prin decizia penală nr. 710 din 21.07.2020 a Cur?ii de Apel Timi?oara. În baza art. 96 alin. (4) C. pen., revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an ?i 7 luni închisoare stabilită prin S.P. 464 din 12.02.2020 a Jud. Timi?oara, definitivă prin decizia penală nr. 710 din 21.07.2020 a Cur?ii de Apel Timi?oara, pentru săvâr?irea infrac?iunilor de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. d) şi, în baza art. 96 alin. (5) rap. la art. 43 alin. (1) C. pen., adaugă pedeapsa de 2 ani de închisoare aplicată în cauză la pedeapsa de 1 an ?i 7 luni de închisoare stabilită prin S.P. 464 din 12.02.2020 a Jud. Timi?oara, urmând ca în final inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani ?i 7 luni de închisoare, în regim de deten?ie. În temeiul art. 45 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal. În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal, cu aplicarea art. 45 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, Cod penal, constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa a fost executată sau considerată ca executată, conform art. 65 al. 3 C.p. În baza art. 404 alin. 4 Cpp rap. la art. 72 alin. 1 C.pen. deduce din durata pedepsei aplicate, reţinerea de 24 ore din prezenta cauză, respectiv de la 16.10.2020 ora 18.00 până la data de 17.10.2020 ora 1130 ?i durata re?inerii de 24 ore din data de 02.03.2017 ora 19.00 până la data de 03.03.2017 ora 14.00 (în dosarul 10986/325/2019) În baza art. 399 al.1 C.p.p. menţine măsura preventivă a controlului judiciar, luată faţă de inculpată prin Ordonanaţa din 17/10/2020, pronunţată în dosarul 8165/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara (f.4 dup). În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă inculpata la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 1970,30 lei avansate de stat, dintre care 970,30 lei aferente urmăririi penale. În baza art. 272 alin.1 C.proc.pen., dispune plata sumei de 400 lei, reprezentând onorariu parţial pentru avocatul din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, în condiţiile art. 410 alin.1 rap la art.406 alin.1 Cod pr.pen.. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţie, prin mijlocirea grefei instanţei, azi data de 17.06.2021.
Hotarare 1802/2021 din 17.06.2021Amana deliberarea, redactarea si pronuntarea la data de 17.06.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.06.2021Amana deliberarea, redactarea si pronuntarea la data de 03.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.05.2021Faţă de lipsa martorului S.A.O., amana cauza la data de 19.05.2021, ora 10,00 pentru când se citeaza cu nota telefonica, cu avertisment de amenda in cuantum de 3.000 lei si cu emiterea mandatului de aducere pe seama acestuia.
Incheiere de sedinta din 05.05.2021Pentru citarea martorului din rechizitoriu cu avertisment de amenda, amana cauza la data de 05.05.2021, ora 10, sala 278
Incheiere de sedinta din 21.04.2021Pentru citarea persoanei vatamate cu nota telefonica şi pentru citarea martorilor din rechizitoriu, amana cauza la data de 21.04.2021, ora 13.00.
Incheiere de sedinta din 07.04.2021Pentru a da posibilitate inculpatei, prin apărător ales, să depună diligentele necesare pentru a se împăca cu persoana vătămată, amână cauza la data de 07.04.2021, ora 10.00
Incheiere de sedinta din 10.03.2021Faţă de lipsa inculpatei, amână cauza la data de 10.03.2021, ora 10.00
Incheiere de sedinta din 24.02.2021