Dosar 29739/325/2020 din 12.11.2020

violenţa în familie (art.199 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 29739/325/2020
Data dosar:
12.11.2020
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
violenţa în familie (art.199 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.01.2021 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    În temeiul art. 199 alin. 1 CP, raportat la art. 194 alin. 1 lit. e) CP, cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, condamnă inculpatul la pedeapsa de: - 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, în regim de detenţie. În temeiul art. 67 alin. 2 CP, art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi n) CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a se apropia la mai mult de 200 de m de persoana vătămată Formagiu Cristina-Aura, pe o perioadă de 3 (trei) ani de la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c) CP. În temeiul art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi n) (dreptul de a se apropia la mai mult de 200 de m de persoana vătămată Formagiu Cristina-Aura) de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 404 alin. 1 lit. a) CPP, cu aplicarea art. 72 alin. 1 CP, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii de 24 de ore, începând cu data de 23.07.2020, ora 18:45, până la data de 24.07.2020, ora 18:45. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. b) CPP, cu aplicarea art. 399 alin. 1 CPP, menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Alba Daniel-Vasile. În temeiul art. 404 alin. 6 ind. 1 CPP, pune în vedere persoanei vătămate Formagiu Cristina-Aura că poate solicita emiterea unui ordin european de protecţie în condiţiile legii. În baza art. 4, art. 5, art.7 alin. 1 din Legea 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Constată că persoana vătămată Formagiu Cristina-Aura nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 272 alin. 2 CPP, dispune plata sumei de 250 de lei, reprezentând onorariu parţial al avocatului din oficiu al inculpatului Alba Daniel-Vasile (av. Voica Sorina-Bianca), din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. În temeiul art. 274 alin. 1 CPP, obligă inculpatul la plata sumei de 800 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.01.2021.

    Hotarare 248/2021 din 28.01.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD