Ţ*** N****** T*****
InculpatÎn baza art. 278 Cod.Pr.Pen. respinge ca nefondată cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petentul Penitenciarul Bucureşti Rahova cu privire la condamnatul ŢUCĂ NICOLAE - TRAIAN, (date), fiul lui GHIORGHI şi MARIA în cuprinsul Sentintei Penale nr.305/18.03.2021 pronunţată în dosarul nr. 29792/3/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I Penală şi al MEPI nr.984/17.09.2021 In baza dispoziţiilor art.275 al.3 C.Pr.Pen. cheltuielile judiciare rămân in sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare pentru procuror şi pentru petentul ŢUCĂ NICOLAE - TRAIAN. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi,01.10.2021.
Incheiere indreptare eroare materiala din 01.10.20211. Condamnă pe inc. Ţ*** N****** T*****, la o pedeapsă de 1 (unu) an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt prevăzută de art.228 al.1 C.Pen. cu aplic. art.77 lit.a C.Pen, art 41 al.1 C:pen. si art.5 C:Pen. în referire la art.374 C.Pr.Pen. rap. la art.396 al.10 C.Pr.Pen (fapta din data de 13.08.2012). 2. Condamnă pe inc. TUCĂ NICOLAE TRAIAN, la o pedeapsă de 2 (doi) ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la acces ilegal la un sistem informatic prevăzută de art.48 C.Pen. rap. la 360 al.1 si 3 C.Pen. cu aplic. art.77 lit.a C.Pen, art 41 al.1 C.pen. si art.5 C.Pen. în referire la art.374 C.Pr.Pen. rap. la art.396 al.10 C.Pr.Pen (fapta din data de 13.08.2012). In baza art.66 C.Pen. aplică inc. TUCĂ NICOLAE TRAIAN pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a şi b C.Pen pe o perioadă de 3 ani. In baza art.65 C.Pen. aplică inc. TUCĂ NICOLAE TRAIAN pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit.a şi b C.Pen. 3. Condamnă pe inc. TUCĂ NICOLAE TRAIAN, la o pedeapsă de 2 (doi) ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art.48 C.Pen. rap. la 250 al.1 C.Pen. cu aplic.art 35 al.1 C.Pen., art.77 lit.a C.Pen, art 41 al.1 C.pen. si art.5 C.Pen. în referire la art.374 C.Pr.Pen. rap. la art.396 al.10 C.Pr.Pen (fapta din data de 13.08.2012). In baza art.66 C.Pen. aplică inc. TUCĂ NICOLAE TRAIAN pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a şi b C.Pen pe o perioadă de 3 ani. In baza art.65 C.Pen. aplică inc. TUCA NICOLAE TRAIAN pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit.a şi b C.Pen. In baza dispozi?iilor art.38 al.1 lit.a C.Pen. rap. la art.39 al.1 lit.b C.Pen. contopeşte pedepsele de 1 an,2 ani , 2 ani de închisoare aplicate inc. TUCĂ NICOLAE TRAIAN prin prezenta hotărâre, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani de închisoare la care se adaugă 1/3 din suma pedepselor de 1 an, 2 ani , de închisoare, în final inc. TUCĂ NICOLAE TRAIAN va executa 3 ani de închisoare, în regim de detenţie. In baza dispoziţiilor art.43 al.2 si 2 C.Pen. adaugă la pedeapsa de 3 ani de închisoare aplicată inc. TUCA NICOLAE TRAIAN, prin prezenta hotărâre , restul de 335 de zile de închisoare neexecutate din pedeapsa de 3 ani de închisoare aplicată acestuia prin Sentinţa Penală nr.280/16.04.2010 a Judecătoriei Sector 6 Bucureşti în dosarul nr.4378.01/303/2010, definitivă prin Decizia Penală nr.406/08.06.2010 a Tribunalului Bucureşti - Secţia II Penală, în final inculpatul TUCA NICOLAE TRAIAN va executa 3 ani şi 335 de zile de închisoare. In baza art.66 C.Pen. aplică inc. TUCA NICOLAE TRAIAN pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a şi b C.Pen pe o perioadă de 3 ani. In baza art.65 C.Pen. aplică inc. TUCĂ NICOLAE TRAIAN pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit.a şi b C.Pen. Ia act că partea vătămată BOSNYAK GHEORGHE, , nu s-a constituit parte civilă în cauză. In baza dispoziţiilor art.112 al.1 lit.a si art.5 C.Pen. cu aplic. art.5 C.Pen. dispune confiscarea specială de la inculpat a sumei de 3800 lei obţinută prin săvârşirea infracţiunii. In baza art.274 al.1 C.Pr.Pen. obligă pe inc. TUCĂ NICOLAE TRAIAN la plata sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat(500 lei în cursul urmăririi penale şi 500 lei în cursul judecăţii) . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru procuror , inc. TUCĂ NICOLAE TRAIAN si partea vătămată BOSNYAK GHEORGHE Pronunţată în şedinţă publică astăzi,18.03.2021.
Hotarare 305/2021 din 18.03.2021Stabileste termen pentru pronuntare la data de 18.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.03.2021Faţă de lipsa inculpatului Tucă Nicolae Traian care nu se află în România, amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 11.03.2021, ora 08:30, sala 208.
Incheiere de sedinta din 14.01.2021