B*** W** I**** S***** - S***** A***
CreditorI*********** W******** S*****
DebitorAdmite în parte cererea. Obligă debitorul să plătească creditorului suma de 2990,55 lei, reprezentând contravaloare facturi, penalităţi, de 0,1% pe zi de întârziere, prin raportare la debitul principal din fiecare factură, neachitat, de la scadenţă până la data plăţii, cu menţiunea că totalul acestora nu poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, precum şi contravaloarea în lei, la data plăţii, a sumei de 40 euro, reprezentând daune-interese suplimentare minimale, conform art. 10 alin. 1 din Legea nr. 72/2013, într-un termen de 30 de zile de la data comunicării ordonanţei. Obligă debitorul să plătească creditorului suma de 1500 lei, onorariu avocat redus, în temeiul art. 453 alin 2 Cod procedură civilă, 200 lei, taxă judiciară de timbru, 90 lei, contravaloare certificate constatatoare. Respinge, în rest, cererea, ca neîntemeiată. Cu drept de cerere în anulare, în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea în anulare se va depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Executorie. Pronun?area s-a făcut prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, la data de 12.03.2021.
Hotarare 1932/2021 din 12.03.2021Amana pronuntarea la data de 12.03.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.03.2021In vederea refacerii procedurii de citare, acorda un nou termen la data de 04.03.2021
Incheiere de sedinta din 21.01.2021In vederea refacerii procedurii de citare, instanta acorda un nou termen, la data de 21.01.2021, ora 09:00.
Incheiere de sedinta din 19.11.2020