M****** P******
CondamnatÎn baza art. 587 Cod proc. pen. cu referire la art. 100 şi urm. Cod penal, respinge ca inadmisibilă cererea de liberare condiţionată formulată de către petentul condamnat MACOVEI PETRICĂ, în prezent deţinut în Penitenciarul Iaşi în executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2136/31.07.2017 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin neapelare la data de 02.09.2017, mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 2395/2017 din 02.09.2017, emis de Judecătoria Iaşi. Constată că prin sentinţa penală nr. 2156/24.09.2020 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în dosarul nr. 21911/245/2020, definitivă prin necontestare la data de 06.10.2020, s-a fixat un termen de reiterare a cererii/propunerii de liberare condiţionată de 6 luni, care se împlineşte la data de 05.04.2021. În baza art. 272 Cod procedură penală, onorariul avocatului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 lei (delegaţia nr. 9564/09.12.2020 emisă de Baroul Iaşi), va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Iaşi şi va rămâne în sarcina statului, conform art. 275 alin. 6 Cod proc. pen. În baza art. 275 alin. 2 Cod proc. pen., obligă petentul Macovei Petrică la plata sumei de 300 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14.01.2021.
Hotarare 84/2021 din 14.01.2021Amana pronuntarea la data de 14.01.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.01.2021Amână pronun?area la data de 07.01.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.12.2020Stabileşte termen de pronunţare la data de 24.12.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.12.2020Pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru condamnat, amana cauza la data de 16.12.2020.
Incheiere de sedinta din 02.12.2020