C**** D*****
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite cererea de îndreptarea eroare materială formulată de reclamanta Creţu Dorina. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul, considerentele şi practicaua sentinţei civile nr.296/19.01.2021 în sensul că numele reclamantei este Creţu Dorina şi nu Creţu Doina cum din eroare s-a menţionat. Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Bucureşti - Sec?ia a VIII-a. Pronunţată azi 22.04.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 22.04.2021Admite în parte acţiunea. Anulează decizia nr.217503/08.09.2020. Obliga pârâta să emită o noua decizie de pensionare prin care sa stabilească drepturile de pensie ale reclamantei, începând cu data de 23.07.2020, şi cu valorificarea veniturilor reprezentând spor condiţii nocive, spor festive, prime,ore suplimentare,şcoala pers., sal.13 din adeverinţa nr. M.05.02.501/2277/31.01.2020 eliberată de METROREX SA. Obligă pârâta la plata către reclamantă a diferenţelor de pensie rezultate în urma recalculării dispuse prin prezenta hotărâre începând cu data de 23.07.2020. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu parţial de avocat. Cu apel in 30 zile de la comunicare ce se depune la sediul Tribunalului Bucureşti Secţia a VIII a. Pronunţată azi 19.01.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 296/2021 din 19.01.2021