D**** I**
PetentM********* C********* P******* D******* P****** L*****
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul D**** I**, în contradictoriu cu intimatul Municipiul Caransebeş - Direcţia Poliţia Locală Caransebeş. Înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum de 1000 lei, aplicată petentului prin procesul-verbal de contravenţie seria DPL nr. 004519 din data de 21.07.2020, cu sancţiunea avertismentului. Atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptelor săvârşite şi recomandă acestuia ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Respinge cererea petentului de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 20 lei, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Caransebeş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 12.02.2021.
Hotarare 169/2021 din 12.02.2021Amână pronuntarea cauzei la data de 12.02.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.01.2021Amână cauza pentru citarea martorului cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 15.01.2021Amână cauza pentru audiere martor.
Incheiere de sedinta din 20.11.2020