S**** T******* A*** S**
IntimatÎn temeiul art. 290 şi urm. din Legea nr. 302/2004 republicată respinge cererea de recunoaştere şi executare a deciziei din data de 22.05.2019, rămasă definitivă la data de 03.07.2019, emisă de către Agenţia Centrală de Recuperare a Amenzilor Olanda în dosarul nr. EGS-225553517, prin care s-a aplicat o sancţiune pecuniară în cuantum de 105 euro intimatului SC Speed Tractări Auto SRL, ca urmare a plăţii integrale. În temeiul art. 275 al. 3 C.p.p cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Noiembrie 2020.
Hotarare 1295/2020 din 10.11.2020Încuviinţează cererea formulată de apărătorul ales al intimatului şi acordă un nou termen de judecată pentru imposibilitate de prezentare în instanţă a acestuia. Amână judecarea cauzei la data de 10.11.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Septembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 29.09.2020Încuviinţează cererea formulată de apărătorul ales al intimatului. Acordă un nou termen de judecată pentru a da posibilitatea intimatului să achite amenda la care a fost obligat sau sa facă dovada achitării acesteia în cazul în care este deja achitată. Amână judecarea cauzei la data de 29.09.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 August 2020.
Incheiere de sedinta din 18.08.2020Acordă un nou termen de judecată în vederea îndeplinirii în mod legal a procedurii de citare. Reia procedura de citare cu intimatul la adresa cunoscută cât şi prin afişarea citaţiei la sediul instanţei. Efectuarea de verificări în baza de date a Oficiului Registrului Comerţului pentru a se identifica sediul social al intimatului. Amână judecarea cauzei la data de 18.08.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Iulie 2020.
Incheiere de sedinta din 14.07.2020Potrivit art. 43 alin 2 teza I din Decretul Preşedintelui României nr.195/16.03.2020 constată suspendată de drept judecata cauzei pe durata stării de urgenţă. În temeiul art. 43 alin 3 din acelaşi decret în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă se vor lua măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi efectuarea actelor de procedură. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Aprilie 2020
Incheiere suspendare din 14.04.2020