V**** I*****
CondamnatÎn baza 1401 alin. (1), (2) şi (2 ind.1) din Legea 302/2004 admite cererea de recunoaştere a sentinţei penale nr. 31/2011 pronunţată de Audiencia National Madrid, formulată de condamnatul V**** I*****. În baza art. 5 Cod penal raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014 şi decizia nr. 29/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie stabileşte ca lege penală mai favorabilă Vechiul Cod penal. În baza art. 585 alin. 1 lit b Cod procedură penală admite cererea de contopire formulată de condamnatul V**** I***** cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 31/2011 pronunţată de Audiencia National Madrid şi pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 54/2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosar penal nr. 160/35/2018, prin care a fost recunoscută Sentinţa penală nr. 1.B.209/2003/26 din data de 18.03.2004 a Tribunalului Judeţean Bacs-Kiskun, Kecskemet, definitivă la 04.01.2005. Constată că infracţiunea de falsificare de carduri de credit comisă în perioada 2004-2007 pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului V**** I*****, sub numele de Mladin Mircea, la o pedeapsă de 3 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 31/2011 pronunţată de Audiencia National Madrid, a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie prin raportare la infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 10 ani prin sentinţa penală nr. 54/2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosar penal nr. 160/35/2018, prin care a fost recunoscută Sentinţa penală nr. 1.B.209/2003/26 din data de 18.03.2004 a Tribunalului Judeţean Bacs-Kiskun, Kecskemet, definitivă la 04.01.2005. În baza art. 39 alin. 2 Vechiul Cod penal raportat la art. 34 alin. 1 lit b Vechiul Cod penal contopeşte pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 54/22.06.2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosar penal nr. 160/35/2018, prin care a fost recunoscută Sentinţa penală nr. 1.B.209/2003/26 din data de 18.03.2004 a Tribunalului Judeţean Bacs-Kiskun, Kecskemet, definitivă la data de 04.01.2005 cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 31/2011 pronunţată de Audiencia National Madrid şi stabileşte pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 10 ani închisoare. Constată că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 31/2011 pronunţată de Audiencia National Madrid şi recunoscută prin prezenta hotărâre a fost executată integral în Spania în perioada: 10.03.2007-03.11.2008 şi 04.06.2012-03.10.2013. În temeiul art. 87 şi 88 Vechiul Cod penal instanţa deduce din pedeapsa rezultantă de 10 ani perioada de 3 ani executată integral în Spania în baza Sentinţei penale nr. 31/2011, respectiv în perioada: 10.03.2007-03.11.2008 şi 04.06.2012-03.10.2013, precum şi durata reţinerii şi arestării provizorii în vederea executării mandatului european de arestare începând cu data de 20.04.2018 la zi. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 58/22.06.2018 emis în baza Sentinţei penale nr. 54/2018 a Curţii de Apel Oradea şi emiterea unor noi forme de executare la data rămânerii definitive a sentinţei. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie la Tribunalul Bihor în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.01.2021.
Hotarare 84/2021 din 27.01.2021În vederea deliberării, amână pronun?area la data de 27.01.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.01.2021pentru a se emite adresă la instanţa din Spania, pentru a comunica data săvârşirii faptelor pentru care numitul Mladin Mircea a fost condamnat prin SP nr. 31 şi totodată să comunice actul de inculpare ori alte înscrisuri din care să rezulte acest aspect.
Incheiere de sedinta din 15.01.2021pentru a se emite adresă la instan?a din Spania, pentru a comunica data săvârşirii faptelor pentru care numitul Mladin Mircea a fost condamnat prin SP nr. 31 şi totodată să comunice actul de inculpare ori alte înscrisuri din care să rezulte acest aspect.
Incheiere de sedinta din 18.12.2020pentru a se reveni cu adresă la IPJ Bihor - Serviciul criminalistic, pentru a desemna un specialist în urme criminalistice, care să se prezinte în instan?ă la termenul din 18.12.2020, sala 64, ora 09:10, pentru a răspunde la cele solicitate de instan?ă prin adresa din 30.11.2020.
Incheiere de sedinta din 11.12.2020Pentru a se emite adresă la IPJ Bihor - Serviciul criminalistic, pentru a se solicita opinia unui specialist din cadrul acestei instituţii,
Incheiere de sedinta din 27.11.2020pentru a se reveni cu adresă la Judecătoria centrală de instrucţie nr. 1 din Madrid - Spania ?i pentru a se emite adresă ?i la IGPR - Centrul de Cooperare Poli?ienească Interna?ională,
Incheiere de sedinta din 06.11.2020s-a preschimbat termenul de judecată pentru data de 23.10.2020.
pentru a se reveni cu adresă la Judecătoria centrală de instrucţie nr. 1 din Madrid - Spania.
Incheiere de sedinta din 23.10.2020