S* M** G**** S** L* U**** Ş* A********
CreditorS* A** C******** M* S**
DebitorS* A** C******** M* S** P*** A************ J******* P********* C** R******** E****
DebitorS* A** C******** M* S** P*** A************ J******* P********* C** G********* E*****
DebitorDispune închiderea dosarului având ca obiect procedura generală a insolvenţei debitoarei A. C. MC S.R.L., căreia i-a fost numit administrator judiciar consortiul format din CII R. E. si CII G. E., procedură deschisă la cererea creditoarei M. G. S.R.L.Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, cu depunerea apelului la Tribunalul Specializat Cluj.Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.09.2020.
Hotarare 1056/2020 din 03.09.2020Continuarea perioadei de observaţie în ceea ce-o priveşte pe debitoare. Aplică administratorului judiciar al debitoarei format din consorţiului de practicieni în insolvenţă CII R. E. şi CII G. E., avertismentul amenzii judiciare pentru împrejurarea că nu a depus la dosar toate anexele raportului de activitate şi dovada publicării în B.P.I. a tuturor actelor de procedură publicate până la acest moment.Pune în vedere administratorului judiciar ca anexat următorului raport lunar de activitate, să depună dovada efectuării tuturor demersurilor pe care le va fi întreprins în procedură până la acel moment, precum şi dovada publicării în B.P.I., constând în copie de pe B.P.I., în care să se vadă cuprinsul şi conţinutul actelor de procedură publicate, privind toate actele care se vor fi publicat în prezenta procedură de insolvenţă în B.P.I. până la momentul respectiv.Pune în vedere administratorului judiciar să depună la dosar rapoarte lunare de activitate, care să aibă anexate dovada tuturor demersurilor întreprinse în procedură.Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 3 septembrie 2020, sala 249, ora 8:30, pentru când administratorul judiciar va întreprinde toate demersurile impuse de stadiul procedurii.
Incheiere de sedinta din 25.06.2020Respinge contestaţia formulată de debitoarei A. C. MC S.R.L., în contradictoriu cu creditoarea MZE G. S.R.L.Admite cererea formulată de creditoarea MZE G. S.R.L., împotriva debitoarei ART C. MC S.R.L.Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei ART C. MC S.R.L.Numeşte administrator judiciar provizoriu pe consortiul format din CII RĂDULESCU ELENA si CII GABROVEANU EMILIA, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014.Stabileşte în favoarea administratorului judiciar provizoriu un onorariu provizoriu lunar de 500 lei.Stabileşte în sarcina administratorului judiciar provizoriu obligaţia de a depune la dosar în termen de 40 de zile de la deschiderea procedurii un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform art. 58 lit. b din Legea nr. 85/2014.Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a depune la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute de art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului judiciar provizoriu toate informaţiile şi documentele apreciate ca necesare cu privire la activitatea şi averea sa, precum şi lista cuprinzând plăţile efectuate în ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii şi transferurile patrimoniale făcute în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, sub sancţiunea prevăzută la art. 82 alin. 2 din Legea nr. 85/2014.Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul administratorului judiciar sub sancţiunea prevăzută de art. 86 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, obligaţia de notificare revenind administratorului judiciar.Dispune desemnarea administratorului special.Dispune comunicarea prezentei instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei, tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, aceasta din urmă obligaţie fiind în sarcina administratorului judiciar.Dispune în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a efectua notificările prevăzute de art. 99-100 din Legea nr. 85/2014.Dispune în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a efectua inventarierea bunurilor debitoarei, în termen de 60 de zile de la deschiderea procedurii, conform art. 101 din Legea nr. 85/2014.Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei la data de 06.07.2020, termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la data de 27.07.2020, termenul pentru depunerea contestaţiilor cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute, sau, după caz, netrecute de administratorul judiciar în tabelul preliminar de 7 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar şi termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 03.09.2020.Dispune în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitoarei, onorariul încasat, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii, un extras al acestuia urmând a fi publicat de către lichidatorul judiciar provizoriu în BPI.Dispune în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune raportul prevăzut de art. 92 din Legea nr. 85/2014 în termen de maximum 20 de zile de la data desemnării sale, cu obligaţia de a notifica creditoarea şi debitoarea în cazul formulării unei propuneri de trecere a debitoarei în faliment în procedură simplificată.Stabileşte termen pentru dezbaterea raportului prevăzut de art. 92 din Legea nr. 85/2014 la data de 25.06.2020, sala 249, ora 08:30.Constată că debitoarea datorează creditoarei suma de 560 lei, reprezentând cheltuieli de judecată din dosarul de fată.Respinge, ca neîntemeiată, cererea debitoarei de obligare a creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.Executorie.Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, cu depunerea apelului la Tribunalul Specializat Cluj.Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.05.2020.
Hotarare 489/2020 din 21.05.2020Termenul de judecată a fost preschimbat din data de 09.04.2020, pentru data de 21.05.2020, ora 8:30, sala 249.
Preschimbarea termenului acordat în data de 09.04.2020, pentru data de 21.05.2020, ora 8:30, sala 249, dată pentru care se vor cita părţile, potrivit Cod proc.civ., cu mentiunea ”termenul de judecată a fost preschimbat din data de 09.04.2020, pentru data de 21.05.2020, ora 8:30, sala 249”.
Hotararecameraconsiliu din 16.03.2020