O**** M***** I***
ReclamantC*** D* P***** I****
IntimatAdmite în parte cererea. Obligă pârâta să recalculeze drepturile de pensie cuvenite reclamantului şi să emită o nouă decizie în acest sens, retroactiv, începând cu data de 01.09.2019, cu luarea în considerare şi a veniturilor suplimentare reprezentând valoare acord redacţional, ore suplimentare, ore week- end şi prime de vacanţă atestate de adeverinţa nr.1803/5239/14.08.2019 emisă de RADIO ROMÂNIA. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumelor reprezentând diferenţa dintre pensia cuvenită potrivit prezentei sentinţe şi cea efectiv încasată în perioada de la 01.09.2019 şi până la emiterea deciziei de recalculare, actualizate cu dobânda legală începând cu data 31.12.2019 şi până la data plăţii efective. Respinge cererea pentru rest, ca neîntemeiată. Executorie. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Ilfov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi,24.09.2020.
Hotarare 2504/2020 din 24.09.2020Amână pronunţarea la data de 24.09.2020. Pronunţată azi, 10.09.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.09.2020faţă de lipsa de procedură cu reclamantul, pentru a se relua procedura de citare cu această parte
Incheiere de sedinta din 28.05.2020Suspendat de drept în baza art.42 alin.6 din Decretul preşedintelui României 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă