S* R***** S**
InculpatÎn temeiul 493 alin. (4) din Codul de procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive luate faţă de inculpata S.C. ROMSYS S.R.L., prin încheierea din camera de consiliu din data de 29.10.2019, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală în dosarul nr. 30042/3/2019/a1.1. Menţine măsura preventivă luată faţă de inculpata S.C. ROMSYS S.R.L. constând în suspendarea procedurii de dizolvare ?i lichidare a persoanei juridice, până la o nouă verificare a măsurii, dar nu mai mult de 60 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 86 alin. (1) din Legea nr. 253/2013. Respinge ca nefondata cererea formulată de inculpata S.C. ROMSYS S.R.L., prin reprezentant – lichidator judiciar TURMAC INSOLVENCY IPURL. În baza art. 85 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 253/2013, prezenta încheiere se comunică Oficiului Na?ional al Registrului Comer?ului, precum şi Tribunalului Bucure?ti - Secţia a VII-a Civilă (cu referire la dosarul nr. 10810/3/2016). În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 24 de ore de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.12.2020.
Incheiere finala dezinvestire din 21.12.2020