E** R*** S**
ReclamantA** P****** I***** S** P*** A************ J******* A*** & Q****** C********* S***
PârâtS* E** R*** S** P*** A*** J******* Z**** M********* S***
ReclamantÎn temeiul art. 75 alin. 1 teza finală din Legea nr. 85/2014 constată încetată acţiunea civilă privind pe reclamanta E** R*** S**, în insolvenţă, in insolvency, en procedure collective, prin administrator judiciar Zenit Management SPRL şi pe pârâtă AVM Project Invest SRL, în insolvenţă, prin administrator judiciar Alfa & Quantum Consulting SPRL. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Tribunalul Timiş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 25.05.2022.
Hotarare 283/2022 din 25.05.2022Suspendă judecata cauzei potrivit art. 75 din Legea 85/2014
Incheiere suspendare din 10.05.2021Dispune comunicarea către pârâtă a precizării acţiunii introductive.
Incheiere de sedinta din 29.03.2021Încuviin?ează cererea apărătorului reclamantei de acordare a unui termen în vederea studiului înscrisurilor depuse la dosar şi precizării acţiunii.
Incheiere de sedinta din 08.03.2021Acordă termen pentru emiterea unei adrese către Primăria Ghiroda, în vederea solicitării dovezilor de achitare lucrări; prorogă discutarea şi solu?ionarea cererii de administrare a probei cu martori.
Incheiere de sedinta din 25.01.2021