M*** Z****
InculpatÎn temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 23.10.2020 în dosarul nr. 1870/278/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M*** Z****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) Cod penal. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 26.11.2020.
Incheierefinalacamerapreliminara175/2020 din 26.11.2020