C******* G******
InculpatC******* Ş***** I*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 3228/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea privind pe inculpa?ii C******* G****** şi C******* Ş***** I*****, trimi?i în judecată pentru săvâr?irea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite prev. de art. 12 alin. 1 lit. a din Legea nr. 78/2000, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpa?ii C******* G****** şi C******* Ş***** I*****. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 11.01.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara25/2021 din 11.01.2021