M**** I**
IntimatAdmite cererea formulată de către Biroul Federal al Justiţiei - Germania privind recunoaşterea deciziei de impunere a sancţiunii pecuniare emisă de autorităţile germane faţă de intimatul M. I.. În baza art. 298 alin. (1) din Legea 302/2004, republicată, raportat la art. 297 alin. (1) pct. 33 din Legea 302/2004, republicată, şi art. 6 din Decizia-cadru 2005/214/JAI, recunoaşte Decizia din data de 19.06.2019 definitivă la data de 24.07.2019 emisă de către statul german, prin care intimatul M. I. a fost obligat la plata sumei de 98,50 euro cu titlu de amendă, pentru săvârşirea contravenţiei rutiere prev. de art. 49 din Legislaţia privind circulaţia pe drumurile publice şi art. 24 din Legea privind traficul rutier. În baza art. 298 alin. (1) rap. la art. 300 alin. (2) Legea 302/2004, republicată dispune executarea deciziei din 19.06.2019 definitivă la data de 24.07.2019 emisă de către statul german, faţă de intimatul M. I. cu privire la plata sancţiunii pecuniare în cuantum total de 98,50 euro şi schimbă obligaţia de plată în moneda statului de executare, la cursul euro de la data emiterii deciziei, respectiv, 04.04.2019 (1 euro = 4.7260 lei), stabilind în sarcina intimatului M. I. obligaţia de plată a sumei de 465,511 lei. În baza art. 301 alin. (1) din Legea 302/2004, republicată, hotărârea se va executa conform dispoziţiilor legii române. În temeiul art. 306 lit. d) din Legea 302/2004, republicată, dispune informarea autorităţii solicitante atât despre recunoaşterea deciziei, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, cât şi despre executarea hotărârii, imediat după încheierea executării. În baza prevederilor art. 305 alin. (2) din Legea 302/2004, republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare . Pronunţată, astăzi, în şedinţă publică 16.10.2020.
Hotarare 256/2020 din 16.10.2020