T***** C*****
Contestator InculpatÎn temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a C. proc. pen. rap. la art. 204 C. proc. pen., admite contestaţia formulată de inculpatul T***** C*****, împotriva încheierii penale nr. 94/DL din data de 26.08.2020 pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 3029/30/2020. Desfiinţează încheierea penală contestată şi rejudecând: În temeiul art. 204 alin. 12 C. proc. pen., respinge propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul T***** C*****, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Timişoara. În temeiul art. 237 alin. 2 C. proc. pen., rap. la art. 202 alin. 4 lit. d C. proc. pen., cu aplic. art. 218 C. proc. pen., dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, faţă de inculpatul T***** C*****, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 01.09.2020 până la data de 30.09.2020 inclusiv. Măsura arestului la domiciliu va fi executată efectiv de către inculpat la următoarea locuinţă: sat Utvin, nr. 128, com. Sânmihaiu Român, jud. Timiş. În temeiul art. 221 alin. 2 lit. a C. proc. pen., pe durata arestului la domiciliu, impune inculpatului T***** C***** obligaţia de a se prezenta în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat. În temeiul art. 221 alin. 4 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata arestului la domiciliu se va realiza de I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare. Dispune punerea în libertate a inculpatului T***** C***** de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 22/UP/09.07.2020 emis de Tribunalul Timiş, dacă nu este arestat în altă cauză, concomitent cu punerea în executare a măsurii preventive a arestului la domiciliu. În temeiul art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 01.09.2020
Hotararecameraconsiliu78/2020 din 01.09.2020