K***** I***** I********** R* S***
ReclamantN****** C******
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 867,44 lei reprezentând debit principal şi a sumei de 310,17 lei reprezentând penalităţi de întârziere, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere aferente debitului principal, calculate conform contractului în continuare, de la data până la care acestea au fost calculate de către creditorul cedent şi până la data achitării integrale a debitului. Respinge cererea formulată de reclamantă privind obligarea pârâtei la plata sumei de 372,6 lei reprezentând despăgubiri, ca neîntemeiată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, care se va depune la Judecătoria Craiova. Pronunţată azi, 07.07.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 4758/2020 din 07.07.2020