C**** N** 1 S******
ReclamantR***** M****
PârâtAdmite cererea. Dispune completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 629/11.03.2021pronunţată în dosarul nr. 3033/86/2020, cu următoarea menţiune: Obligă reclamanta la plata sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Suceava arhiva Secţiei I Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 20 mai 2021.
Hotarare 952/2021 din 20.05.2021Admitre excepţia exceptia tardivitatii,invocată de pârâtă. Respinge, ca fiind prescrise, pretenţiile reclamantei vizând sumele achitate paratei anterior datei de 28.09.2017. Respinge, ca neîntemeiată, acţiunea vizând solicitarea reclamantei privind restituirea sumelor achitate pârâtei ulterior datei de 28.09.2017. Cu drept de apel, care se depune la Tribunalul Suceava, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 11 martie 2021.
Hotarare 529/2021 din 11.03.2021Amână pronunţarea la data de 11.03.2021, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.02.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.02.2021Amână pronunţarea la 25.02.2021 prin punerea soluţei soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.02.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.02.2021