E****** R****** A******** R********** S*
PârâtC** S******** S**** S**
ReclamantAdmite cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta C** S******** S**** S**, în contradictoriu cu pârâta E****** R****** A******** R********** S*. Obligă pârâta la plata sumei de 2.208,06 lei reprezentând penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, calculate începând cu data scadenţei, respectiv 09.11.2020 şi până la data plă?ii, respectiv 05.02.2021, aferente sumei de 12.690,43 lei datorate cu titlu de despăgubire. Obligă pârâta la plata sumei de 2.902 lei, din care 760 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi 2.142 lei reprezentând onorariu de avocat. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, astăzi, 28.05.2021.
Hotarare 7100/2021 din 28.05.2021Amână pronunţarea la data de 28.05.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.05.2021Amână pronunţarea la data de 20.05.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.05.2021