T***** T***
Inculpat1. În baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.396 alin.10 Cpp condamnă pe inculpatul T***** T*** la pedeapsa de 2 ani ?i 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic intern de droguri de risc. În baza art.67 Cp aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit.1 lit.a şi b Cp pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, conform art.68 alin.1 lit.c Cp. În temeiul art.65 alin.1 C.p., interzice inculpatului drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.a şi b C.p., ca pedeapsă accesorie, care se execută din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 342 alin.2 Cp cu aplicarea art.396 alin.10 Cpp condamnă acela?i inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de de?inere sau port fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b, dispune contopirea pedepselor principale aplicate inculpatului T***** T***, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 an şi10 luni închisoare sporită cu 1/3 (2 luni) din cuantumul celeilalte pedepse, de 6 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa principală de 3 ani închisoare precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit.1 lit.a şi b Cp pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art.65 alin.1 C.p., interzice inculpatului drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.a şi b C.p., ca pedeapsă accesorie, care se execută din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art.399 alin.1 Cpp., menţine măsura preventivă a controlului judiciar a inculpatului T***** T***. În temeiul art.72 C.pen., compută durata reţinerii şi arestului preventiv de la data de 15.06.2020 la 20.08.2020. În baza art.112 lit. f C.p., art. 16 din Legea nr. 143/2000, dispune confiscarea, în vederea distrugerii, (cu păstrarea contraprobelor) a următoarelor cantităţi de droguri : 5800 grame cannabis (proba nr. 1 inclusiv contraproba de 5,90 grame cannabis) ?i 30,23 grame cannabis (proba nr. 2 inclusiv contraproba de 5,08 grame cannabis), precum ?i a unui grinder cu urme de cannabis (proba nr. 3) ridicate de la inc. T***** T*** rămase în urma analizelor de laborator ?i depuse la camera de corpuri delicte conform dovezii seria DCJSEO nr. 523339/06.11.2020. Menţine sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa procurorului din data de 10.11.2020 asupra bunurilor ridicate de la inculpat cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate în cauză – fila 154 dup. În baza art.112 lit. f C.p dispune confiscarea următoarelor bunuri :10 ventilatoare marca VENTS de culoare albă, 16 temporizatoare inscrip?ionate ORNO, 2 temporizatoare inscrip?ionate GOOBAY, 3 tăvi electrice din plastic de culoare neagră inscrip?ionate STEWARD, 1 ventilator Equation de culoare albă, 3 ventilatoare inscrip?ionate model TX1208B, 3 ventilatoare Equation de culoare neagră, 1 ventilator de culoare neagră marca ESPERANSA, 2 ventilatoare marca ESPERANSA de culoare alb cu albastru, 1 controler inscrip?ionat SMSCOM, 3 becuri marca LOHUIS, 1 bec marca PURE LIGHT, 2 becuri marca SYLVANIA, 25 becuri marca SUNMASTER, 5 becuri marca PURE LIGHT, 1 bec marca HYDROFACTORY, 1 temporizator marca INLET, 1 kit microirigaţii inscripţionat VERSAY, 1 ventilator marca PRIMA KLIMA de culoare gri, 2 filtre ce au aplicată o etichetă inscripţionată „GSOAKS 004”, 1 filtru fără inscripţii, prevăzut cu pâslă la exterior, 1 filtru cu etichetă cu inscripţia „GSOAKS006”, 22 drosere marca ETI, 2 drosere de culoare neagră marca LUMII, 2 drosere marca SUNMASTER, 1 dezumidificator marca TESY, 15 lămpi de creştere indoor, fără becuri şi fără inscripţii şi 11 lămpi de creştere indoor inscripţionate HYDROFACTORY, indisponibilizate conform dovezii DCJSEO /524545 din 15.06.2020 precum ?i armei marca EKOL, model LADY cu seria probabilă EL 848235, calibrul 9 mm PA, cu încărcător, un cartu? de calibru 9mm PA, un tub de cartuş de calibru 9 mm PA PV tras experimental şi 5 cartuşe percutate, indisponibilizate conform dovezii DCJSEO /524672 din 01.10.2020 În baza art.7 din Legea nr.76 din 08.04.2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea înscrierii în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul T***** T*** la plata sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în sedinţă publică, astăzi, 04.02.2021.
Hotarare 104/2021 din 04.02.2021stabileste pronuntarea la data de 04.02.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.02.2021pentru administrarea probei cu înscrisuri
Incheiere de sedinta din 05.01.2021