Dosar 3041/86/2020 din 29.09.2020

legea 10/2001 LG.165/2013


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3041/86/2020
Data dosar:
29.09.2020
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
legea 10/2001 LG.165/2013
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.10.2022 la ora 9:00

    Complet: C7F civil
  • Admite in parte cererea

    Admite, în parte, acţiunea, astfel cum a fost precizată şi completată. Anulează decizia de compensare nr. 35359/14.08.2020, emisă de pârâtă. Dispune emiterea unei noi decizii de compensare, care să conţină un punctaj calculat conform categoriei de folosinţă "curţi-construcţii" a terenului şi conform grilei notariale în vigoare la nivelul anului 2019 (anume 129.150 puncte). Respinge, în rest, acţiunea, ca nefondată. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1275 lei, cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Suceava, Secţia I civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, azi 25.10.2022.

    Hotarare 1430/2022 din 25.10.2022
  • Sedinta din data de 21.10.2022 la ora 9:00

    Complet: C7F civil
  • Încheiere

    Amână pronunţarea la data de 25.10.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21.10.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.10.2022
  • Sedinta din data de 11.10.2022 la ora 9:00

    Complet: C7F civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţare la data de 21.10.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11.10.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.10.2022
  • Sedinta din data de 13.09.2022 la ora 9:00

    Complet: C7F civil
  • Amână cauza

    Faţă de cererile formulate la acest termen de judecată,Încuviinţează cererea de amânare a cauzei în vederea studierii raportului de expertiză formulată de către reclamantă, prin apărător, sens în care: Comunică, cu adrese, către părţi, raportul de expertiză încuviinţat în cauză, în vederea studierii şi pentru a se formula eventuale obiec?iuni la acesta. Prorogă discutarea onorariului definitiv solicitat de către expert pentru termenul următor, pentru a da posibilitatea părţilor să ia la cunoştinţă, atât de conţinutul raportului de expertiză, dar şi de conţinutul decontului justificativ, reprezentând onorariul definitiv al expertului. Constatând că nu se justifică acordarea unui termen de judecată mai lung, fiind timp suficient pentru studierea raportului de expertiză, văzând actele şi lucrările pricinii, precum şi data înregistrării dosarului pe rolul Tribunalului Suceava, Secţia I civilă, amână judecarea cauzei la data de 11 octombrie 2022, ora 9,00, pentru când se va repeta procedura de citare cu intimata, contestatoarea având termen în cunoştinţă.

    Incheiere de sedinta din 13.09.2022
  • Sedinta din data de 07.06.2022 la ora 9:00

    Complet: C7F civil
  • Amână cauza

    Având în vedere notele scrise depuse la dosar de către reclamantă, că această situaţie de fapt (reclamanta este naşa de botez a băiatului expertului) nu a fost contestată de către părţi, Faţă de dispoziţiile art. 333 din noul Cod de procedură civilă, Înlocuirea, prin tragere la sorţi, a expertului Lebădă Călin Alexandru cu expert Ciornohuzi Laura Despina. Emite adresă către expert Ciornohuzi Laura Despina ca până la următorul termen de judecată să răspundă la obiectivele stabilite de către instanţă, şi anume: Să se evalueze parcela nr. 239/3, în suprafa?a de 369 metri pătra?i, astfel: 1. având în vedere categoria de folosin?ă cur?i-construc?ii, conform grilei notariale la momentul anului 2019 şi 2020. 2. având în vedere categoria de folosin?ă arabil-intravilan, conform grilei notariale la momentul anului 2019 şi 2020. 3. Valoarea de piaţă a terenului în anul 2020 şi la data efectuării raportului de expertiză, presupunându-se ca terenul are categoria de folosinţă arabil; 4. Valoarea terenului calculata conform grilei notariale din anul 2020 atât pentru categoria de folosinţă arabil cât şi pentru categoria de folosinţă curţi construcţii, cu menţiunea ca raportul de expertiză să fie depus la dosar cu 10 zile înainte de termenul de judecată acordat în cauză, cu menţiunea că la acelaşi termen de judecată s-a dispus transferarea sumei de 800 lei din contul expertului Lebădă Alexandru Călin în contul său, cu titlu de onorariu provizoriu expert; deosebit, i se va solicita să procedeze, de urgenţă, la efectuarea raportului de expertiză, având în vedere faptul că în cauză s-au acordat mai multe termen de judecată în vederea efectuării lucrării, precum şi faptul că s-a procedat la înlocuirea expertului a doua oară. Emite adresă către Biroului Local de Expertize căruia i se vor aduce la cunoştinţă măsurile luate de către instanţă la acest termen de judecată.

    Incheiere de sedinta din 07.06.2022
  • Sedinta din data de 10.05.2022 la ora 9:00

    Complet: C7F civil
  • Amână cauza

    Înlocuirea, prin tragere la sorţi, a expertului Fasoleac Ana Maria cu expert Lebădă Călin Alexandru. Emite adresă către expert Lebădă Călin Alexandru ca până la următorul termen de judecată să răspundă la obiectivele stabilite de către instanţă, şi anume: Să se evalueze parcela nr. 239/3, în suprafa?a de 369 metri pătra?i, astfel: 1. având în vedere categoria de folosin?ă cur?i-construc?ii, conform grilei notariale la momentul anului 2019 şi 2020. 2. având în vedere categoria de folosin?ă arabil-intravilan, conform grilei notariale la momentul anului 2019 şi 2020. 3. Valoarea de piaţă a terenului în anul 2020 şi la data efectuării raportului de expertiză, presupunându-se ca terenul are categoria de folosinţă arabil; 4. Valoarea terenului calculata conform grilei notariale din anul 2020 atât pentru categoria de folosinţă arabil cât şi pentru categoria de folosinţă curţi construcţii, cu menţiunea ca raportul de expertiză să fie depus la dosar cu 10 zile înainte de termenul de judecată acordat în cauză. Admite, în parte, cererea formulată de către contestatoare de redistribuire a onorariului definitiv al doamnei expert Fasoleac Ana Maria, sens în care: Dispune restituirea din totalul de 1649 lei (onorariu definitiv – expert Fasoleac Ana Maria), a sumei de 800 lei în contul BLE Suceava, urmând ca această din urmă sumă să fie transferată în contul expertului Lebădă Călin Alexandru, cu titlu de onorariu provizoriu expert. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Emite adrese către expert Fasoleac Ana Maria şi Biroului Local de Expertize cărora li se vor aduce la cunoştinţă măsurile luate de către instanţă la acest termen de judecată.

    Incheiere de sedinta din 10.05.2022
  • Sedinta din data de 05.04.2022 la ora 9:00

    Complet: C7F civil
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 05.04.2022
  • Sedinta din data de 08.03.2022 la ora 09:00

    Complet: C7F civil
  • Amână cauza

    În vederea completării raportului de expertiză,

    Incheiere de sedinta din 08.03.2022
  • Sedinta din data de 08.02.2022 la ora 9:00

    Complet: C7F civil
  • Amână cauza

    În vederea completării raportului de expertiză,

    Incheiere de sedinta din 08.02.2022
  • Sedinta din data de 11.01.2022 la ora 9:00

    Complet: C7F civil
  • Amână cauza

    În vederea soluţionării cauzei,

    Incheiere de sedinta din 11.01.2022
  • Sedinta din data de 09.11.2021 la ora 09:00

    Complet: C7F civil
  • Amână cauza

    faţă de lipsa raportului de expertiză, în sensul revenirii cu adresă la expert şi la B.L.E.

    Incheiere de sedinta din 09.11.2021
  • Sedinta din data de 12.10.2021 la ora 9:00

    Complet: C7F civil
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 12.10.2021
  • Sedinta din data de 14.09.2021 la ora 9:00

    Complet: C7F civil
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa raportului de expertiză, văzând cererea formulată la acest termen de judecată, În vederea soluţionării cauzei, Având în vedere faptul că în cauză s-au acordat deja mai multe termene de judecată în vederea depunerii la dosar a raportului de expertiză, precum şi faptul că expertul nu a justificat în mod temeinic şi nu a dovedit împrejurările care l-au împiedecat, în mod obiectiv, să depună lucrarea până la această dată, deşi au trecut mai multe luni de la desemnarea sa în speţă şi de la achitarea avansului onorariu expert de către contestatoare, în baza disp. art. 187 al. 1 pct. 2 lit. d din noul Cod de procedură civilă, amendează cu 300 lei amendă judiciară pe experta Fasoleac Ana-Maria. Executorie. Cu drept de reexaminarea în termen de 15 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Suceava, Secţia I civilă. Revine cu adresă către expert în sensul f. 202 dosar. Emite adresă către Biroul Local de Expertize căruia i se vor aduce la cunoştinţă măsurile luate de către instanţă la acest termen de judecată.

    Incheiere de sedinta din 14.09.2021
  • Sedinta din data de 15.06.2021 la ora 9:00

    Complet: C7F civil
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa raportului de expertiză, văzând cererile formulate la acest termen de judecată, În vederea soluţionării cauzei, Având în vedere faptul că în cauză s-au acordat deja mai multe termene de judecată în vederea depunerii la dosar a raportului de expertiză, precum şi faptul că expertul nu a justificat în mod temeinic şi nu a dovedit împrejurările care l-au împiedecat, în mod obiectiv, să depună lucrarea până la această dată, deşi au trecut mai multe luni de la desemnarea sa în speţă şi de la achitarea avansului onorariu expert de către contestatoare, în baza disp. art. 187 al. 1 pct. 2 lit. d din noul Cod de procedură civilă, amendează cu 300 lei amendă judiciară pe experta Fasoleac Ana-Maria. Executorie. Cu drept de reexaminarea în termen de 15 zile de la comunicare. Respinge, ca nefondată, cererea de obligare a expertului la plata către contestatoare a sumei de 700 lei cu titlu de despăgubiri, în baza prevederilor art. 189 din noul Cod de procedură civilă, având în vedere că stabilirea unei asemenea despăgubiri este facultativă, astfel cum rezultă din conţinutul prevederilor art. 189 din noul Cod de procedură civilă („Cel care, cu intenţie sau din culpă, a pricinuit amânarea judecării sau a executării silite, prin una dintre faptele prevăzute la art. 187 sau 188, la cererea părţii interesate, va putea fi obligat de către instanţa de judecată ori, după caz, de către preşedintele instanţei de executare la plata unei despăgubiri pentru prejudiciul material sau moral cauzat prin amânare”), iar contestatoarea nu a explicitat în ce ar consta prejudiciul moral cauzat; în ceea ce priveşte eventualul prejudiciu material nu s-au depus dovezi în acest sens care să justifice stabilirea sumei de 700 lei şi, sub acest aspect, instanţa are în vedere prevederile art. 249 din noul Cod de procedură civilă, potrivit cu care „Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Revine cu adresă către expert în sensul f. 172 dosar. Emite adresă către Biroul Local de Expertize căruia i se vor aduce la cunoştinţă măsurile luate de către instanţă la acest termen de judecată.

    Incheiere de sedinta din 15.06.2021
  • Sedinta din data de 18.05.2021 la ora 9:00

    Complet: C7F civil
  • Amână cauza

    -având în vedere lipsa raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 18.05.2021
  • Sedinta din data de 30.03.2021 la ora 9:00

    Complet: C7F civil
  • Amână cauza

    Amână cauza, faţă de lipsa raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 30.03.2021
  • Sedinta din data de 02.03.2021 la ora 9:00

    Complet: C7F civil
  • Amână cauza

    -pentru administrarea probei cu expertiză.

    Incheiere de sedinta din 02.03.2021
  • Sedinta din data de 19.01.2021 la ora 9:00

    Complet: C7F civil
  • Amână cauza

    -administrarea probelor propuse.

    Incheiere de sedinta din 19.01.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD