S* C** V****** S* C* S***** P**** A***
ReclamantP******* A********
PârâtRespinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Videle. Pronunţată astăzi, 22.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu740/2021 din 22.04.2021Faţă de lipsa de procedură cu pârâtul. Repetă citarea părţilor, cu acelea?i menţiuni.
Incheiere de sedinta din 18.03.2021Repune cauza pe rol pentru noi lămuriri. Stabileşte termen pentru data de 18.03.2020, ora 9:00 ,cu citarea părţilor. Dispune citarea pârâtului; se va consemna pe citaţie că, potrivit fişei DEPAB destinatarul nu este decedat; citaţia va cuprinde solicitarea adresată pârâtului de a se prezenta personal la interogatoriu şi atenţionarea acestuia asupra dispoziţiilor art. 358 C.pr.civ., în conformitate cu care refuzul de a se prezenta poate fi socotit de instanţă ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul. Pune în vedere reclamantei, prin citaţie, să comunice până la termenul acordat, în copie conformată cu originalul, contractul în baza căruia a fost formulată acţiunea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei azi, 25.02.2021.
Incheiere de sedinta din 25.02.2021Amână pronunţarea pentru data de 25.02.2021. Pronunţată astăzi 18.02.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.02.2021Revine cu adresă către DEPABD
Incheiere de sedinta din 04.02.2021Emite adresă către DEPABD, pentru comunicarea domiciliului activ al pârâtului
Incheiere de sedinta din 21.01.2021