D******** S*****
InculpatÎn baza art. 335 alin. 2 cod penal, cu aplicarea art. 44 alin. 1 cod penal, condamnă pe inculpatul D.S. la pedeapsa de 300 de zile amendă penală (cuantumul unei zile amendă fiind stabilit la suma de 20 lei), în cuantum de 6000 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, constând în conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată. Se atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.63 alin.1 Cod penal, respectiv asupra faptului că sustragerea cu rea-credinţă de la executarea pedepsei amenzii, conduce la înlocuirea numărului de zile-amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile închisoare. În baza art. 274 alin. 1 cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 1700 lei, din care: 700 lei cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale şi 1000 lei cheltuieli judiciare în faţa instanţei de judecată. Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 07.08.2020.
Hotarare 886/2020 din 07.08.2020amână pronun?area la data de 07.08.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.08.2020amână pronun?area la data de 06.08.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.07.2020amana pronuntarea la data 30.07.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.07.2020stabile?te termen pentru deliberare şi pronunţare, data de 22.07.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.07.2020pentru ata?area dosarului nr. 31745/212/2015, va amâna cauza la 10.07.2020, interval orar de apelare a dosarului 11:00 – 12:00
Incheiere de sedinta din 05.06.2020imposibilitate prezentare apărător, va amâna cauza la 05.06.2020, interval orar de apelare a dosarului 09:00 - 10:00
Incheiere de sedinta din 15.05.2020Termen preschimbat la data de 20.03.2020
Hotărârea nr. 192/12.03.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia Pentru Judecători, preschimbă termenul din data de 20.03.2020 la data de 15.05.2020.