R*** R****
InculpatM******* F*****
InculpatB**** G*******
InculpatB**** L******
InculpatC**** M*****
InculpatI. În baza art.396 alin.2 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul R*** R****, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de efectuare fără drept de opera?iuni cu produse cu efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011. În baza art.67 alin.1 şi art.68 alin.1 lit.c) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, exercitarea drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., ce urmează a fi executată după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 şi 3 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen. În baza art.396 alin.2 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul R*** R**** la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvâr?irea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată (6 acte materiale ), prev. de art. 2 alin. 1 ?i 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 din C.pen. În baza art.67 alin.2 şi art.68 alin.1 lit.c C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, exercitarea drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., ce urmează a fi executată după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 şi 3 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen. În baza art.396 alin.2 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul R*** R**** la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367, alin.1 Cod penal. În baza art.67 alin.2 şi art.68 alin.1 lit.c C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, exercitarea drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., ce urmează a fi executată după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 şi 3 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen. În baza art. 38, alin.1, art.39, alin.1, lit. b) Cod penal contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din celelalte pedepse, respectiv sporul de 7 luni, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 5 ani şi 7 luni închisoare. În temeiul art. 45, alin.3, lit. b) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., pe o perioadă de 2 ani. În baza art.45 alin.1 ?i 5 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen. În temeiul art. 60 Cod penal pedeapsa principală se execută în regim de detenţie. În temeiul art. 72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea şi arestarea preventivă de la data de 12.06.2020 la 13.06.2020 şi de la data de 28.06.2020 la 05.03.2021. În temeiul art. 404, alin.4, lit.b) Cod pr. Penală rap. la art. 362, alin.2 Cod pr. penală şi art. 208 Cod pr. penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispuse faţă de inculpatul R*** R****, măsură pe care o menţine, urmând a fi verificată cel târziu până la data de 15.08.2021. În baza art.7 alin.1 raportat la art.4 alin.1 lit.b şi art.5 alin.5 din Legea nr.76/2008 privind funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul R*** R**** în vederea obţinerii şi stocării în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilurilor genetice ale acestora. II. În baza art.396 alin.2 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul M******* F*****, la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 Cod penal şi art. 41 Cod penal. În baza art.67 alin.2 şi art.68 alin.1 lit.c C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, exercitarea drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., ce urmează a fi executată după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 şi 3 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen. În baza art.396 alin.2 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul M******* F***** la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367, alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 41, alin.1 Cod penal. În baza art.67 alin.2 şi art.68 alin.1 lit.c C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, exercitarea drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., ce urmează a fi executată după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 şi 3 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen. În baza art. 38, alin.1, art.39, alin.1, lit. b) Cod penal contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv sporul de 4 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare. În temeiul art. 104, alin.2 Cod penal revocă măsura liberării condiţionate dispuse în favoarea inculpatului M******* F***** prin sp. Nr. 3/04.01.2019 şi dispune executarea restului de pedeapsă de 254 de zile. În temeiul art. 43, alin.2 Cod penal adaugă la pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare restul rămas neexecutat de 254 de zile (din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 999/12.05.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti), inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 5 ani, 4 luni şi 254 de zile închisoare. În temeiul art. 45, alin.3, lit. b) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., pe o perioadă de 2 ani. În baza art.45 alin.1 ?i 5 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen. În temeiul art. 60 Cod penal pedeapsa principală se execută în regim de detenţie. În temeiul art. 72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea, arestarea preventivă şi arestarea domiciliară de la data de 12.06.2020 la 13.06.2020 şi de la data de 28.06.2020 la zi. În temeiul art. 404, alin.4, lit.b) Cod pr. Penală rap. la art. 362, alin.2 Cod pr. penală şi art. 208 Cod pr. penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu dispuse faţă de inculpatul M******* F*****, măsură pe care o menţine, urmând a fi verificată cel târziu până la data de 15.08.2021. În baza art.7 alin.1 raportat la art.4 alin.1 lit.b şi art.5 alin.5 din Legea nr.76/2008 privind funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul M******* F***** în vederea obţinerii şi stocării în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilurilor genetice ale acestora. III. În baza art.396 alin.2 C.proc.pen. condamnă pe inculpata B**** G*******, la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 Cod penal şi art. 41, alin.1 Cod penal. În baza art.67 alin.2 şi art.68 alin.1 lit.c C.pen. interzice inculpatei ca pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, exercitarea drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., ce urmează a fi executată după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 şi 3 C.pen. interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen. În baza art.396 alin.2 C.proc.pen. condamnă pe inculpata B**** G******* la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367, alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 41, alin.1 Cod penal. În baza art.67 alin.2 şi art.68 alin.1 lit.c C.pen. interzice inculpatei ca pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, exercitarea drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., ce urmează a fi executată după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 şi 3 C.pen. interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen. În baza art. 38, alin.1, art.39, alin.1, lit. b) Cod penal contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv sporul de 4 luni, inculpata urmând să execute pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare (rezultanta parţială 1, al doilea termen al recidivei). Constată că faptele deduse judecăţii au fost săvârşite în termenul de încercare de 4 ani stabilit prin sentinţa penală nr. 2561/09.11.2016 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, definitivă prin neapelare la data de 20.12.2016, prin care inculpata a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 16, alin.1 LPA Cod penal 2009 rap. la art. 864 Cod penal 1969 revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi dispune executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2561/09.11.2016 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, definitivă prin neapelare la data de 20.12.2016. Constată că infracţiunea pentru care inculpata a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare a fost săvârşită în stare de concurs real cu infracţiunea pentru care a fost condamnată la pedeapsa de 3600 lei amendă penală (comutată ulterior în pedeapsa de 180 de zile închisoare, astfel cum s-a dispus prin sentinţa penală nr. 859/26.11.2020 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin necontestare la data de 19.12.2020). În temeiul art. 40, art. 39, alin.1, lit.b) Cod penal contopeşte cele două pedepse şi aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv sporul de 60 de zile închisoare, inculpata urmând să execute pedeapsa de 2 ani, 6 luni şi 60 de zile închisoare (rezultanta parţială 2, primul termen al recidivei). În temeiul art. 43, alin.2 Cod penal adaugă la pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare pedeapsa de 2 ani, 6 luni şi 60 de zile, inculpata urmând să execute în final pedeapsa de 7 ani, 10 luni şi 60 de zile închisoare. În temeiul art. 45, alin.3, lit. b) Cod penal aplică inculpatei pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., pe o perioadă de 2 ani. În baza art.45 alin.1 ?i 5 C.pen. interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen. În temeiul art. 60 Cod penal pedeapsa principală se execută în regim de detenţie. În temeiul art. 72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatei reţinerea de la data de 11.06.2020 şi până la data de 12.06.2020 şi arestarea preventivă de la data de 25.06.2020 la zi. În temeiul art. 404, alin.4, lit.b) Cod pr. Penală rap. la art. 362, alin.2 Cod pr. penală şi art. 208 Cod pr. penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv dispuse faţă de inculpata B**** G*******, măsură pe care o menţine, urmând a fi verificată cel târziu până la data de 15.08.2021. Anulează formele de executare emise anterior şi dispune emiterea unui nou mandat. În baza art.7 alin.1 raportat la art.4 alin.1 lit.b şi art.5 alin.5 din Legea nr.76/2008 privind funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare dispune prelevarea probelor biologice de la inculpata B**** G******* în vederea obţinerii şi stocării în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilurilor genetice ale acestora. IV. În baza art.396 alin.2 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul B**** L******, la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 Cod penal şi art. 41 Cod penal şi art. 43, alin.5 Cod penal. În baza art.67 alin.2 şi art.68 alin.1 lit.c C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, exercitarea drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., ce urmează a fi executată după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 şi 3 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen. În baza art.396 alin.2 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul B**** L****** la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de constituirea unui grup infracţional organizat în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 367, alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 41, alin.1 Cod penal şi art. 43, alin.5 Cod penal. În baza art.67 alin.2 şi art.68 alin.1 lit.c C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, exercitarea drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., ce urmează a fi executată după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 şi 3 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen. În baza art. 38, alin.1, art.39, alin.1, lit. b) Cod penal contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv sporul de 6 luni, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 8 ani închisoare. În temeiul art. 45, alin.3, lit. b) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., pe o perioadă de 2 ani. În baza art.45 alin.1 ?i 5 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen. În temeiul art. 60 Cod penal pedeapsa principală se execută în regim de detenţie. În temeiul art. 72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului arestarea preventivă de la data de 29.06.2020 la zi. În temeiul art. 404, alin.4, lit.b) Cod pr. Penală rap. la art. 362, alin.2 Cod pr. penală şi art. 208 Cod pr. penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpatul B**** L******, măsură pe care o menţine, urmând a fi verificată cel târziu până la data de 15.08.2021. În baza art.7 alin.1 raportat la art.4 alin.1 lit.b şi art.5 alin.5 din Legea nr.76/2008 privind funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul B**** L****** în vederea obţinerii şi stocării în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilurilor genetice ale acestora. V. În baza art.396 alin.2 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul C**** M*****, la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 Cod penal şi art. 41 Cod penal şi art. 43, alin.5 Cod penal. În baza art.67 alin.2 şi art.68 alin.1 lit.c C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, exercitarea drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., ce urmează a fi executată după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 şi 3 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen. În baza art.396 alin.2 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul C**** M***** la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de constituirea unui grup infracţional organizat în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 367, alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 41, alin.1 Cod penal şi art. 43, alin.5 Cod penal. În baza art.67 alin.2 şi art.68 alin.1 lit.c C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, exercitarea drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., ce urmează a fi executată după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 şi 3 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen. În baza art. 38, alin.1, art.39, alin.1, lit. b) Cod penal contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv sporul de 6 luni, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 8 ani închisoare. În temeiul art. 45, alin.3, lit. b) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., pe o perioadă de 2 ani. În baza art.45 alin.1 ?i 5 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen. În temeiul art. 60 Cod penal pedeapsa principală se execută în regim de detenţie. În temeiul art. 72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea de la data de 11.06.2020 la 12.06.2020 şi arestarea preventivă de la data de 29.06.2020 la zi. În temeiul art. 404, alin.4, lit.b) Cod pr. Penală rap. la art. 362, alin.2 Cod pr. penală şi art. 208 Cod pr. penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpatul C**** M*****, măsură pe care o menţine, urmând a fi verificată cel târziu până la data de 15.08.2021. În baza art.7 alin.1 raportat la art.4 alin.1 lit.b şi art.5 alin.5 din Legea nr.76/2008 privind funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul C**** M***** în vederea obţinerii şi stocării în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilurilor genetice ale acestora. VI. În baza art.396 alin.2 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul DUMITRU MARIUS, la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 Cod penal. În baza art.67 alin.2 şi art.68 alin.1 lit.c C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, exercitarea drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., ce urmează a fi executată după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 şi 3 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen. În baza art.396 alin.2 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul DUMITRU MARIUS la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367, alin.1 Cod penal. În baza art.67 alin.2 şi art.68 alin.1 lit.c C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, exercitarea drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., ce urmează a fi executată după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 şi 3 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen. În baza art. 38, alin.1, art.39, alin.1, lit. b) Cod penal contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv sporul de 4 luni, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare. În temeiul art. 45, alin.3, lit. b) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., pe o perioadă de 2 ani. În baza art.45 alin.1 ?i 5 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen. În temeiul art. 60 Cod penal pedeapsa principală se execută în regim de detenţie. În temeiul art. 72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea, arestarea preventivă de la data de 03.07.2020 la zi. În temeiul art. 404, alin.4, lit.b) Cod pr. Penală rap. la art. 362, alin.2 Cod pr. penală şi art. 208 Cod pr. penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpatul Dumitru Marius, măsură pe care o menţine, urmând a fi verificată cel târziu până la data de 15.08.2021. În baza art.7 alin.1 raportat la art.4 alin.1 lit.b şi art.5 alin.5 din Legea nr.76/2008 privind funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul Dumitru Marius în vederea obţinerii şi stocării în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilurilor genetice ale acestora. VII. În baza art.396 alin.2 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul VASILE MARIN, la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de trafic ilicit de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 Cod penal. În baza art.67 alin.2 şi art.68 alin.1 lit.c C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, exercitarea drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., ce urmează a fi executată după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 şi 3 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen. În baza art.396 alin.2 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul Vasile Marin la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367, alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 41, alin.1 Cod penal. În baza art.67 alin.2 şi art.68 alin.1 lit.c C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, exercitarea drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., ce urmează a fi executată după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 şi 3 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen. În baza art. 38, alin.1, art.39, alin.1, lit. b) Cod penal contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv sporul de 4 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare. În temeiul art. 104, alin.2 Cod penal revocă măsura liberării condiţionate dispuse în favoarea inculpatului Vasile Marin şi dispune executarea restului de pedeapsă de 382 de zile. În temeiul art. 43, alin.2 Cod penal adaugă la pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare restul rămas neexecutat de 382 de zile (din pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 338/03.04.2014 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti), inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 5 ani, 4 luni şi 382 de zile închisoare. În temeiul art. 45, alin.3, lit. b) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., pe o perioadă de 2 ani. În baza art.45 alin.1 ?i 5 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen. În temeiul art. 60 Cod penal pedeapsa principală se execută în regim de detenţie. În temeiul art. 72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea, arestarea preventivă de la data de 11.06.2020 la 12.06.2020 şi de la data de 26.06.2020 la zi. În temeiul art. 404, alin.4, lit.b) Cod pr. Penală rap. la art. 362, alin.2 Cod pr. penală şi art. 208 Cod pr. penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv dispuse faţă de inculpatul Vasile Marin, măsură pe care o menţine, urmând a fi verificată cel târziu până la data de 15.08.2021. În baza art.7 alin.1 raportat la art.4 alin.1 lit.b şi art.5 alin.5 din Legea nr.76/2008 privind funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul Vasile Marin în vederea obţinerii şi stocării în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilurilor genetice ale acestora. VIII. În baza art.396 alin.2 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul MATEESCU PETRICĂ, la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 Cod penal şi art. 43, alin.5 Cod penal. În baza art.67 alin.2 şi art.68 alin.1 lit.c C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, exercitarea drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., ce urmează a fi executată după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 şi 3 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen. În baza art.396 alin.2 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul MATEESCU PETRICĂ la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de constituirea unui grup infracţional organizat în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 367, alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 41, alin.1 Cod penal şi art. 43, alin.5 Cod penal. În baza art.67 alin.2 şi art.68 alin.1 lit.c C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, exercitarea drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., ce urmează a fi executată după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 şi 3 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen. În baza art. 38, alin.1, art.39, alin.1, lit. b) Cod penal contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv sporul de 6 luni, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 8 ani închisoare. În temeiul art. 45, alin.3, lit. b) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., pe o perioadă de 2 ani. În baza art.45 alin.1 ?i 5 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen. În temeiul art. 60 Cod penal pedeapsa principală se execută în regim de detenţie. În temeiul art. 72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea şi arestarea preventivă de la data de 03.07.2020 la zi. În temeiul art. 404, alin.4, lit.b) Cod pr. Penală rap. la art. 362, alin.2 Cod pr. penală şi art. 208 Cod pr. penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpatul Mateescu Petrică, măsură pe care o menţine, urmând a fi verificată cel târziu până la data de 15.08.2021. În baza art.7 alin.1 raportat la art.4 alin.1 lit.b şi art.5 alin.5 din Legea nr.76/2008 privind funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul Mateescu Petrică în vederea obţinerii şi stocării în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilurilor genetice ale acestora. IX. În baza art.396 alin.2 C.proc.pen. condamnă pe inculpata NICOLAE ANGELA, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367, alin.1 Cod penal. În baza art.67 alin.2 şi art.68 alin.1 lit.c C.pen. interzice inculpatei ca pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, exercitarea drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., ce urmează a fi executată după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 şi 3 C.pen. interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen. În temeiul art. 60 Cod penal pedeapsa principală se execută în regim de detenţie. În temeiul art. 404, alin.4, lit.b) Cod pr. Penală rap. la art. 362, alin.2 Cod pr. penală şi art. 208 Cod pr. penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispuse faţă de inculpata Nicolae Angela, măsură pe care o menţine, urmând a fi verificată cel târziu până la data de 15.08.2021. X. În baza art.396 alin.2 C.proc.pen. cu aplicarea art. 396, alin.10 Cod pr. penală condamnă pe inculpatul RADU MARIO, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de efectuare fără drept de opera?iuni cu produse cu efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011. În baza art.67 alin.1 şi art.68 alin.1 lit.c) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, exercitarea drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., ce urmează a fi executată după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 şi 3 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen. În temeiul art. 60 Cod penal pedeapsa principală se execută în regim de detenţie. XI. În baza art.396 alin.2 C.proc.pen. cu aplicarea art. 396, alin.10 Cod pr. penală condamnă pe inculpatul TI?A TEODOR, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de efectuare fără drept de opera?iuni cu produse cu efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011. În baza art.67 alin.1 şi art.68 alin.1 lit.c) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, exercitarea drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., ce urmează a fi executată după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 şi 3 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen. În baza art.91 C.pen. dispune suspendarea executării sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani conform art.92 alin.1 C.pen. În baza art.93 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; În baza art.93 alin.2 lit.b C.proc.pen. impune condamnatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizat în colaborare cu instituţiile din comunitate, în condiţiile stabilite de serviciul de probaţiune. În baza art.93 alin.3 C.pen. şi art.404 alin.2, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 3 Bucureşti / Arhiepiscopia Bucuresti, în măsura în care starea de sănătate îi va permite. În baza art.404 alin.2 C.proc.pen. şi art.96 alin.1 şi 4 C.pen. atrage atenţia inculpatului că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, sau dacă săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. În temeiul art. 404, alin.4, lit.c) Cod pr. penală menţine măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa nr. 2529/D/P/2019 din 05.11.2020 în ceea ce priveşte sumele de bani ridicate de la inculpatul R*** R****. În temeiul art. 16 alin. (1) din Legea 143/2000 rap. la art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal dispune confiscarea specială a drogurilor rămase în urma analizelor de laborator, depuse la camera de corpuri delicte conform următoarelor dovezi: -dovada seria DCJSEO nr. 1048450 din 11.10.2019: 0,18 grame pulbere care con?ine Heroină; 0,05 grame pulbere care con?ine Heroină; -dovada seria DCJSEO nr. 1048452 din 11.10.2019: 3,51 grame pulbere care con?ine Metadonă în amestec cu Cofeină, Aminopyrine (Piramidon) ?i Metamizol; -dovada seria DCJSEO nr. 1048449 din 11.10.2019: 0,16 grame pulbere care con?ine Heroină; -dovada seria DCJSEO nr. 1048451 din 11.10.2019: 0,10 grame pulbere care con?ine Heroină; 0,54 grame pulbere care con?ine Heroină ?i Cofeină; -dovada seria DCJSEO nr. 1048705 din 18.11.2019: 0,12 grame pulbere care con?ine Heroină ?i Cofeină; -dovada seria DCJSEO nr. 1048769 din 02.12.2019: 0,27 grame pulbere care con?ine Heroină; -dovada seria DCJSEO nr. 521534 din 09.01.2020: 0,53 grame alpha-PHP, Lidocaină ?i Glucoză; -dovada seria DCJSEO nr. 522105 din 20.03.2020: 8,76 grame pulbere care con?ine Heroină; -dovada seria DCJSEO nr. 523143 din 28.09.2020: 0,50 grame pulbere care con?ine Heroină; două iconi?e din carton lipite pe margini, care prezintă urme de Heroină; -dovada seria DCJSEO nr. 522932 din 21.06.2020: 2,05 grame pulbere care con?ine alpha PHP ?i Cofeină; 0,10 grame pulbere care con?ine Heroină, Cafeină ?i Paracetamol; -dovada seria DCJSEO nr. 522764 din 27.07.2020: 6,78 grame pulbere care con?ine alpha-PHP ?i Cofeină; 55,91 grame pulbere care con?ine alpha-PHP ?i Cofeină; 9,09 grame pulbere care con?ine alpha-PHP ?i Cofeină; 86,43 grame pulbere care con?ine alpha-PHP ?i Cofeină; 2,73 grame pulbere care con?ine alpha-PHP ?i Cofeină; -dovadă seria DCJSEO nr. 522762 din 27.07.2020: 20 comprimate care con?in Methadonă; 5 comprimate care con?in Methadonă; -dovada seria DCJSEO nr. 522763 din 27.07.2020: 44,64 grame pulbere care con?ine alpha-PHP ?i Cofeină; 22,58 grame pulbere care con?ine alpha-PHP ?i Cofeină; 10 comprimate care con?in Methadonă; 6,08 grame pulbere care con?ine alpha-PHP ?i Cofeină; 5,58 grame pulbere care con?ine alpha-PHP ?i Cofeină; 5 comprimate care con?in Methadonă. În baza art. 17 alin. (1) din Legea 143/2000 dispune distrugerea drogurilor men?ionate mai sus, cu păstrarea de contraprobe. În baza art. 112 alin. (1) lit. b) din Codul penal, dispune confiscarea specială a următoarelor bunuri: -un cântar electronic (dovada nr. 1412089/06.11.2020) ?i un număr de 83 seringi, sigilate (dovada nr. 1412090/06.11.2020), ridicate cu ocazia perchezi?iei domiciliare efectuate la locuin?a inculpatului Ti?a Marian din Bucure?ti, str. Anton Pann, nr. 7-9, sector 3; -un recipient metalic în care s-a pus în eviden?ă Heroină, Cafeină ?i Paracetamol (ridicat cu ocazia perchezi?iei domiciliare efectuate la locuin?a inculpatului C**** M***** din Bucure?ti, str. Radu de la Afuma?i nr. 9, sector 2), (dovadă seria DCJSEO nr. 522762 din 27.07.2020, f. 109 vol. III). În temeiul art. 16 alin. (1) din Legea 143/2000 dispune confiscarea specială: - de la inculpatul R*** R****, a sumei de 600 lei primită de acesta pentru drogurile vândute de către inculpa?ii B**** L******, B**** G******* ?i C**** M***** colaboratorului autorizat în cauză, suma respectivă fiind avansată din fondul special al DIICOT ?i nerecuperată; - de la inculpatul DUMITRU MARIUS, a sumei de 400 lei primită de acesta pentru drogurile vândute colaboratorului autorizat în cauză, suma respectivă fiind avansată din fondul special al DIICOT ?i nerecuperată. În temeiul art. 112 1 Cod penal dispune confiscarea extinsă a sumelor de 11900 USD, 570 euro, 2530 lei, 20 lire sterline ?i 850 lei ridicate de la inculpatul R*** R****. În temeiul art. 404, alin.4, lit.f) Cod pr. penală rap. la art. 255 Cod pr. penală dispune restituirea sumei de 1100 de lei către inculpatul Radu Mario. În temeiul art. 274 Cod pr. Penală obligă pe fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, după cum urmează: R*** R**** suma de 1830 lei, inculpatul M******* F***** suma de 870 de lei, inculpatul Mateescu Petrică suma de 870 lei, inculpata B**** G******* suma de 990 lei, inculpatul B**** L****** suma de 990 lei, inculpatul Vasile Marin suma de 1230 lei, inculpatul C**** M***** suma de 1230 lei, inculpatul Dumitru Marius suma de 1230 lei, inculpata Nicolae Angela suma de 750 lei, inculpatul Radu Mario suma de 1630 lei ?i inculpatul Ti?a Teodor suma de 1550 lei. În temeiul art. 272, alin.1 Cod pr. pen. dispune avansarea din fondurile Ministerului de Justiţie a onorariilor apărătorilor din oficiu pentru inculpaţii B**** G*******, B**** L******, Nicolae Angela, C**** M*****, Vasile Marin, Mateescu Petrică şi Dumitru Marius în cuantum de 1807 lei fiecare, ce rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronun?ată astăzi, 17.06.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpaţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 734/2021 din 17.06.2021Conform disp. art. 391 alin. 2 C.p.p. amână pronunţarea la data de 17.06.2021 - A.G.B.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.06.2021Conform disp. art. 391 alin. 2 C.p.p. amână pronunţarea la data de 14.06.2021 - A.G.B.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.06.2021Conform disp. art. 391 alin. 1 C.p.p. deliberarea şi pronunţarea la data de 04.06.2021 - A.G.B.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.05.2021T la data de 21.05.2021, ora 11.00, sala 239 - pentru lipsa inculpaţilor V.M şi B.L. aflaţi în carantină medicală raportat la disp. art. 364 alin. 1 C.p.p.
Incheiere de sedinta din 23.04.2021T la data de 23.04.2021, sala 239, ora 10.00 - administrare probatoriu, audierea martorilor şi a inculpaţilor din cauză.
Incheiere de sedinta din 09.04.2021T la data de 09.04.2021, ora 09.00, sala 243 - lipsă de procedură cu inculpatul M******* F*****, lipsă apărare pentru inculpatul Dumitru Marius, mandate de aducere pentru martorii lipsă la termenul de judecată.
Incheiere de sedinta din 11.03.2021T la data de 11.03.2021, ora 10.00, sala 213 - mandate de aducere pentru martorii lipsă la termenul de judecată.
Incheiere de sedinta din 26.02.2021T la data de 26.02.2021, ora 13.00, sala 239 - administrarea probelor propuse, audierea martorilor din rechizitoriu, depunere înscrisuri în circumstanţiere.
Incheiere de sedinta din 29.01.2021T la data de 29.01.2021, ora 12.30, sala 239 - cererile inculpaţilor care beneficiază de asistenţă juridică din oficiu de acordare a unui termen pentru anagajare apărători aleşi, ataşare sentinţe penale.
Incheiere de sedinta din 06.01.2021