S* G****** A******** S*
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtD***** D** I***
IntervenientAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. GARANTA ASIGURĂRI S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. EUROINS ASIGURARE-REASIGURARE S.A. şi cu intervenientul for?at D***** D** I*** aşa cum a fost precizată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 196,36 lei – sumă calculată prin aplicarea procentului de 0,2% pe zi de întârziere la debitul principal, începând cu data de 29.01.2020 şi până la data achitării integrale a acestuia, 16.03.2020. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1361,23 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 171,23 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi 1190 de lei reprezentând onorariu de avocat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Buftea, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 20.11.2020.
Hotarare 9657/2020 din 20.11.2020Amână pronunţarea, la data de 20.11.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 05.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.11.2020Amână pronunţarea, la data de 05.11.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 21.10.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.10.2020Amână pronunţarea, la data de 21.10.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 06.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.10.2020