M**** F***** L*****
ReclamantS********* C***** D* P********** Î* I********* U******* S** -********** J******* P********* A* S* V* T******* S**
PârâtS* V* T******* S**
PârâtAdmite excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată. Respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Suceava - Secţia I civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 15.03.2021.
Hotarare 548/2021 din 15.03.2021Amână pronunţarea la data de 15.03.2021, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 01.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.03.2021Emiterea unor adrese către reclamant şi pârâtul SOCIETATEA CIVILĂ DE PRACTICIENI ÎN INSOLVENŢĂ ULTRALEX S.R.L.-LICHIDATOR JUDICIAR PROVIZORIU AL S.C. VD TERMINAL S.R.L., pentru a face precizări cu privire la clarificarea cadrului procesual, aşa cum sunt indicaţiile obligatorii stabilite prin Decizia nr. 285/22.06.2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, sub sancţiunea suspendării prevăzută de art. 242 alin. (1) Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 01 martie 2021, ora 09:00, pentru când se va cita pârâtul S.C. VD TERMINAL S.R.L., cu menţiunea de a face precizări cu privire la clarificarea cadrului procesual, aşa cum sunt indicaţiile obligatorii stabilite prin Decizia nr. 285/22.06.2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, celelalte părţi având termen în cunoştinţă, conform art. 229 alin. (1) Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2021.
Incheiere de sedinta din 18.01.2021Admite cererea de abţinere formulată de către domnii asistenţi judiciari Biscan Liliana Maria şi Arbureanu Ovidiu. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09.11.2020.
Incheiere abtinere 585/2020 din 09.11.2020Amână judecarea cauzei la data de 18 ianuarie 2021, ora 10:00, pentru când se vor cita părţile cu menţiunea de a face precizări cu privire la clarificarea cadrului procesual, aşa cum sunt indicaţiile obligatorii stabilite prin Decizia nr. 285/22.06.2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava. Pronunţată în şedinţa publică din data de 02 noiembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 02.11.2020Admite cererea de abţinere. În baza dispoziţiilor art. 110 alin. 2 din HCSM NR. 1375/2015 trimite dosarul spre nouă repartizare aleatorie cu blocarea completului C6FLM. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din data de 02.09.2020.
Incheiere abtinere 436/2020 din 02.09.2020