M**** T********
InculpatM**** A***
InculpatP***** P******
InculpatM**** V*****
Parte civilăM**** C******* A**
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art. 129 alin. 2 lit. a C. penal, inculpatul MA va executa numai pedeapsa rezultantă 10 luni şi 20 de zile închisoare, aşa cum s-a hotărât prin sentinţa penală nr. 346 din data de 18 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 7254/285/2018 al Judecătoriei Rădăuţi, definitivă prin neapelare la data de 20 mai 2019. Condamnă pe inculpatul MT la pedeapsa de 10 luni închisoare. Condamnă pe inculpatul PP, la pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care adaugă un spor de 8 luni închisoare, spor ce reprezintă 1/3 din totalul de 24 luni al celorlalte pedepse, urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare. Scade din durata pedepsei rezultante aplicate inculpatului PP, durata de pedeapsă executată. Admite în parte acţiunea civilă alăturată celei penale de partea civilăşi în consecinţă obligă pe inculpaţii MT, PP şi MA, în solidar, iar ultimul şi în solidar cu părţile responsabil civilmente, să plătească părţii civile, suma de 9000 lei cu titlu de daune morale.
Hotarare 417/2021 din 04.08.2021Deliberarea, pronunţarea şi redactarea hotărârii, vor avea loc la data de 04 august 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.06.2021citarea inculpatului Marcu Trandafir cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 10.06.2021citarea inculpatului Marcu Trandafir cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 03.06.2021administrare probe
Incheiere de sedinta din 13.05.2021administrare probe
Incheiere de sedinta din 08.04.2021administrare probe
Incheiere de sedinta din 11.03.2021administrare probe
Incheiere de sedinta din 04.02.2021pentru refacerea procedurii de citare a inculpa?ilor
Incheiere de sedinta din 07.01.2021termen în vederea împăcării
Incheiere de sedinta din 12.11.2020reluarea procedurii de citare cu inculpaţii
Incheiere de sedinta din 15.10.2020