G******* I**** M*****
InculpatS**** M****
Parte vătămatăS**** I****
Parte vătămatăS********** M****
Parte vătămatăS******* I*** B*****
Parte vătămatăPe fondul cauzei, Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 12.03.2020, ora 11:00, în vederea ataşării, la dosarul cauzei, a sentinţelor penale indicate în fişa de cazier, părţile având termen în cunştinţă. Cu privire la măsura preventivă, În temeiul art. 362 C. Pr. Pen., rap. la art. 208 al. 4 C. Pr. Pen., Constată legalitatea şi temeinicia, şi dispune menţinerea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul G******* I**** M*****, în prezent aflat în Penitenciarul Craiova, dispusă prin încheierea cu numărul 98/02.11.2019 pronunţată în dosarul cu numărul 29194/215/2019 al Judecătoriei Craiova, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 82/02.11.2019. Respinge cererea formulată de inculpat de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai uşoară, respectiv arestul la domiciliu), ca neîntemeiată. În temeiul art. 275 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la comunicare. Pronunţată în cameră de consiliu, azi, 02.03.2020, ora 12.35.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 02.03.2020