H****** V* N******
PetentÎn temeiul art. 587 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 100 alin. 1 Cod penal, admite cererea de liberare condiţionată formulată de către petentul-condamnat HRIŢIUC NICOLAE, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 7 ani şi 8 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1918/2016 a Judecătoriei Gherla şi, în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea Mandatului de executare a pedepsei nr. 1968/2017 emis de Judecătoria Gherla şi atrage atenţia acestuia asupra conduitei sale viitoare ?i a consecin?elor la care se expune, potrivit dispoziţiilor art. 104 din Codul penal, dacă va mai comite noi infrac?iuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în .......... În temeiul art. 100 alin. 6 Cod penal, intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei (10.10.2022), constituie termen de supraveghere pentru condamnat. În temeiul art. 101 alin. 1 Cod penal, obligă pe condamnat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Măsurile de supraveghere de mai sus se vor executa din momentul acordării liberării condiţionate, pe o perioadă egală cu o treime din durata termenului de supraveghere, dar nu mai mult de 2 ani. În temeiul art. 275 alin. 3 şi alin. 6 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv suma de 313 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu – avocat Horincar Bianca, care se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Maramureş. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 aprilie 2020.
Hotarare 1310/2020 din 23.04.2020