R******* V*****
ReclamantC*** D* P***** S********* A M*********** A********* I******
PârâtRespinge cererea, ca nefondată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Suceava - Secţia I civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 29.11.2021.
Hotarare 2305/2021 din 29.11.2021În temeiul art. 520 alin. (4) Cod procedură civilă, suspendă judecarea cererii până la soluţionarea sesizării ce face obiectul dosarului nr. 2970/1/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, ce se va depune la Tribunalul Suceava. Pronunţată azi, 21.01.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere suspendare din 21.01.2021