Dosar 3115/221/2019 din 29.01.2020

reziliere contract


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3115/221/2019
Data dosar:
29.01.2020
Instanta:
Judecătoria Orăștie
Departament:
Civil si penal
Obiect:
reziliere contract
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.03.2022 la ora 09:00

    Complet: Complet2
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Ştefănie Silviu Ilie, în contradictoriu cu pârâta U.A.T. comuna Orăştioara de Sus. Admite cererea reconvenţională formulată de către pârâta-reclamantă reconvenţional U.A.T. comuna Orăştioara de Sus, în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvenţional Ştefănie Silviu Ilie. Constată reziliat de drept contractul de concesiune nr. 36 încheiat de către părţi la data de 05.01.2012. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Orăştie. Pronunţată astăzi, 28 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia participanţilor prin mijlocirea grefei instanţei. PREŞEDINTE,

    Hotarare 160/2022 din 28.03.2022
  • Sedinta din data de 14.03.2022 la ora 09:00

    Complet: Complet2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.03.2022
  • Sedinta din data de 28.02.2022 la ora 09:00

    Complet: Complet2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.02.2022
  • Sedinta din data de 15.02.2022 la ora 09:45

    Complet: Complet2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.02.2022
  • Sedinta din data de 18.11.2021 la ora 10:00

    Complet: Complet2
  • Amână cauza

    Amânat cauza pentru comunicarea cu părtile a raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 18.11.2021
  • Sedinta din data de 19.10.2021 la ora 10:00

    Complet: Complet2
  • Termen preschimbat
  • Sedinta din data de 14.10.2021 la ora 10:00

    Complet: CC3
  • Termen intermediar

    Admis sesizarea. Preschimbat termenul de judecată la data de 18.11.2021.

    Incheierefinalacameraconsiliu din 14.10.2021
  • Sedinta din data de 25.05.2021 la ora 09:30

    Complet: Complet2
  • Amână cauza

    Amânat cauza pentru administrare probe.

    Incheiere de sedinta din 25.05.2021
  • Sedinta din data de 12.04.2021 la ora 09:00

    Complet: Complet2
  • Repus pe rol

    Constatând, la deliberare, că se impune suplimentarea probatoriului, repune cauza pe rol, stabileşte termen de judecată la data de 25.05.2021, pentru când se citează părţile cu menţiunea de a exprima punct de vedere privind oportunitatea efectuării raportului de expertiză topografică pentru identificarea parcelei nr. 3 înscrise în CF 60680 Beriu nr.top. 2715/2/2, ce face obiectul concesiunii.

    Incheiere de sedinta din 12.04.2021
  • Sedinta din data de 05.04.2021 la ora 09:00

    Complet: Complet2
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp în continuare pentru deliberare.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.04.2021
  • Sedinta din data de 29.03.2021 la ora 09:00

    Complet: Complet2
  • Amână pronunţarea

    Având în continuare nevoie de timp pentru deliberare

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.03.2021
  • Sedinta din data de 22.03.2021 la ora 09:00

    Complet: Complet2
  • Amână pronunţarea

    Având în continuare nevoie de timp pentru deliberare

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.03.2021
  • Sedinta din data de 15.03.2021 la ora 09:00

    Complet: Complet2
  • Amână pronunţarea

    Având în continuare nevoie de timp pentru deliberare.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.03.2021
  • Sedinta din data de 02.03.2021 la ora 10:15

    Complet: Complet2
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru deliberare.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.03.2021
  • Sedinta din data de 13.10.2020 la ora 10:20

    Complet: Complet2
  • Amână cauza

    Faţă de cererea de amânare amână judecarea cauzei. Pune în vedere părţilor să consulte portalul instanţei pentru a lua cunoştinţă de ora stabilită pentru termenul următor de judecată.

    Incheiere de sedinta din 13.10.2020
  • Sedinta din data de 29.06.2020 la ora 12:15

    Complet: Complet2
  • Amână cauza

    Administrare probe.

    Incheiere de sedinta din 29.06.2020
  • Sedinta din data de 14.04.2020 la ora 09:00

    Complet: Complet2
  • Stare de urgenta

    Având în vedere dispoziţiile art. 42, 43 din Decretul nr.195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, precum şi Hotărârea nr.24/18.03.2020 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Alba Iulia, constată suspendată de plin drept judecarea prezentei cauze, aceasta urmând a fi reluată din oficiu după încetarea stării de urgenţă.

Flux dosar


Actualizare GRPD