Dosar 3117/86/2019 din 07.10.2020

constatare nulitate act


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3117/86/2019
Data dosar:
07.10.2020
Instanta:
Curtea de Apel Suceava
Departament:
Secţia a II-a civilă
Obiect:
constatare nulitate act
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.12.2020 la ora 08:30

    Complet: C2A COM
  • Schimbat în parte

    Admite apelul. Anulează, în parte sentinţa atacată, în sensul că: Menţinând dispoziţia privind respingerea, ca nefondată, a excepţiei inadmisibilităţii cererii reclamantei, Admite acţiunea şi, în consecinţă: Constată nulitatea absolută a acordului de mediere nr.7 din 11.05.2014 încheiat între reclamanta SC ,,Cavana Travel” SRL şi pârâta SC ,,Halterra” SRL consfinţit prin sentinţa civilă nr.500/04.06.2014 a Judecătoriei Vatra Dornei. Respinge, ca nefondată, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. Obligă pârâtele să plătească reclamantei suma de 52971 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din ambele faze procesuale. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în conformitate cu prevederile art.396 alin.2 Cod procedură civilă.

    Hotarare 374/2020 din 29.12.2020
  • Sedinta din data de 21.12.2020 la ora 08:30

    Complet: C2A COM
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 29 decembrie 2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art.396 alin.2 Cod procedură civilă. Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art.396 alin.2 Cod procedură civilă.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.12.2020
  • Sedinta din data de 11.12.2020 la ora 08:30

    Complet: C2A COM
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 21 decembrie 2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art.396 alin.2 Cod procedură civilă. Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art.396 alin.2 Cod procedură civilă.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.12.2020
  • Sedinta din data de 27.11.2020 la ora 08:30

    Complet: C2A COM
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 11 decembrie 2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art.396 alin.2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 noiembrie 2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.11.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD