D**** S**** D******* D* A**** Î* C************* S* A********************* A******** R***** D** A*********
ReclamantM****** C** S**
PârâtAdmite în parte acţiunea având ca obiect cerere de valoare redusă, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta DACIN SARA - Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual - Societatea Autorilor Români din Audiovizual, în contradictoriu cu pârâta S.C. MARILUC COM S.R.L. Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,10 % pe zi, calculate asupra sumei de 4809,43 lei (conform facturii fiscale seria DS nr. 4910 din data de 15.10.2019), de la data de 18.01.2020, până la data de 19.06.2020. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Respinge cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava, sub sanc?iunea nulită?ii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 28.10.2020.
Hotarare 3502/2020 din 28.10.2020Amână pronunţarea la data de 28.10.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.10.2020Amână pronunţarea la data de 20.10.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.10.2020Amână pronunţarea la data de 16.10.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.10.2020