G******* A******** S*
ReclamantE****** R****** A******** R********** S*
PârâtF***** G****** A********
IntervenientAdmite cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamanta G******* A******** S* în contradictoriu cu pârâta E****** R****** A******** R********** S* şi intervenientul forţat F***** G****** A********. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 387,98 lei, reprezentând diferenţa neachitată din despăgubirile solicitate, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate asupra sumei de 387,98 lei începând cu data de 15.12.2020 şi până la achitarea integrală a debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate pentru plata taxei judiciare de timbru. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicarea hotărârii, care se va depune, sub sancţiunea anulării, la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă, azi, data de 19.05.2021.
Hotarare 4436/2021 din 19.05.2021În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 19.05.2021, care se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă, azi, data de 14.05.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.05.2021Amână pronunţarea la data de 14.05.2021, soluţia urmând a fi pusa la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă, azi, data de 04.05.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.05.2021Amână pronunţarea la data de 04.05.2021, soluţia urmând a fi pusa la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.04.2021Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti nr. 62/30.12.2020 de desfiinţare a completului C 10 S2 – jud. Georgescu – Ashemimry Violeta Elena, vă aducem la cuno?tin?ă faptul că şedinţele de judecată planificate la data de 01.03.2021 nu vor avea loc, urmând ca persoanele implicate în procese să fie citate pentru următoarele termene de judecată stabilite de completurile cărora le-au fost repartizate ciclic dosarele, potrivit disp. art. 104 alin.3 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.