P******* C****** C******* P*** P*****
ReclamantF**** M******
PârâtAdmite sesizarea formulată de reclamanta Primăria comunei Creţeşti, judeţul Vaslui, reprezentata prin primar, în contradictoriu cu pârâta F**** M******, cu domiciliul în comuna Creţeşti, sat Budeşti, jud. Vaslui. Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale aplicate pârâtei prin procesul – verbal nr. 023261 întocmit la data de 22.07.2020 de Postul de Poli?ie Tătărăni, cu 237 de ore de muncă în folosul comunităţii. Sancţiunea va fi executată prin serviciul specializat al Primăriei comunei Creţeşti, jud. Vaslui. Contravenienta se va prezenta de îndată, dar nu mai târziu de 3 zile de la primirea mandatului de executare, la primarul unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază îşi are domiciliul sau reşedinţa, pentru luarea în evidenţă şi executarea sancţiunii. Dispune emiterea unui mandat conform prezentei sentinţe. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. În cazul formulării apelului, cererea trebuie depusă la Judecătoria Huşi. Câte o copie de pe dispozitivul hotărârii, însoţită de mandatul de executare, se comunică primarului comunei Creţeşti, jud. Vaslui, Poliţiei Creţeşti, precum şi contravenientei. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei azi, 22.04.2021.
Hotarare 583/2021 din 22.04.2021Amână pronunţarea la data de 22.04.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.04.2021