L****** R*****
InculpatB***** T****** L*****
Parte civilă PARTE CIIVLĂB***** C******
Parte civilă PARTE CIVILĂS******* M******** M*****
Parte civilăS********* D* A********* R********** C*** I******** S**
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art. 192 alin. 1, 2 cp cu aplicarea art. 375 cpp, art. 396 alin. 10 cpp, condamnă pe inculpatul - L****** R***** – la pedeapsa închisorii de 1 an şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă . În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) , i)C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat , de a alege, şi de a conduce orice fel de autovehicule, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat , de a alege, de a conduce orice fel de autovehicul, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 336 alin. 1 cp cu aplicarea art. 375 cpp, art. 396 alin. 10 cpp, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 9 luni pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. În baza art. 38 alin. 1, art. 39 lit. B cp, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 9 luni închisoare la care se adaugă un spor de o treime din restul pedepsei aplicate, respectiv 3 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani închisoare. În baza art. 45 alin. 1, 5 cp inculpatului i se vor aplica ?i pedeapsa complementară ?i cea accesorie prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) , i)C. penal prin care interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat , de a alege, şi de a conduce orice fel de autovehicule, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat , de a alege, de a conduce orice fel de autovehicul, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Sibiu sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Biertan sau al Primăriei Laslea, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestului la domiciliu de la 21.07.2020 la zi. În baza art. 399 alin. 1 cpp revocă măsura arestului la domiciliu, luată faţă de inculpat prin Încheierea penală nr. 254/CC/22.07.2020 şi menţinută prin Încheierea penală din 12.10.2020 dată de judecătorul de cameră preliminară. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune recoltarea probelor biologice de la inculpatul L****** R*****. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă S******* M******** M***** şi obligă partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare Reasigurare City Insurance SA cu sediul în Bucureşti str. Emanoil Porumbaru nr. 93-95 sector 1 la plata pretenţiilor civile reprezentând cheltuieli medicale în sumă de 450 lei , la care se vor adăuga dobânzile aferente. Admite în parte , acţiunea civilă formulată de părţile civile B***** T****** L*****, B***** C******, BOGDAN EDUARD LUCIAN, ZOLTAN DAMARIS CAMELIA, BOGDAN EDITH, BOGDAN GHEORGHE, ZOLTAN PETRONELA, ZOLTAN VASILE şi în temeiul art. 2267-2276 cc, ia act de Contractul de Tranzacţie încheiat la data de 01.10.2020 între partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare Reasigurare City Insurance SA cu sediul în Bucureşti str. Emanoil Porumbaru nr. 93-95 sector 1 şi părţile civile sus menţionate şi care face parte integrantă din hotărâre. Respinge solicitarea părţilor civile de obligare a părţii responsabile civilmente la plata penalităţilor de întârziere. Obligă inculpatul la plata cheltuielilor de judecată către părţile civile B***** T****** L*****, B***** C******, BOGDAN EDUARD LUCIAN, ZOLTAN DAMARIS CAMELIA, BOGDAN EDITH, BOGDAN GHEORGHE, ZOLTAN PETRONELA, ZOLTAN VASILE în sumă de 2000 lei onorarii avocat . În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 09.11.2020.
Hotarare 211/2020 din 09.11.2020Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronuntarea la data de 09.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2020