Dosar 31678/325/2020 din 02.12.2020

furtul calificat (art.229 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 31678/325/2020
Data dosar:
02.12.2020
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
furtul calificat (art.229 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.04.2021 la ora 09:00

    Complet: C11P
  • Condamnare

    În baza art. 396 alin. (1) şi (2), cu aplicarea art. (10) C.pr.pen. condamnă pe inculpatul Mu?at Alexandru-Bogdan, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 C.pen., art. 229 alin. 1 lit. b) C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen. şi art. 41 alin. 1 şi art. 43 alin. 5 C.pen., la pedeapsa de 1 an ?i 3 luni închisoare. În temeiul art. 67 alin.1 Cod penal rap. la art. 66 alin.1 lit. a), b) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o fun cţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani de la data executării pedepsei sau considerarea ca executată a acesteia. În temeiul art. 65 alin.1 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a), b) Cod penal din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 38 alin. (1) C.pen. constată că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu: -infracţiunea care a făcut obiectul Sentinţei penale nr. 2393/04.12.2015 a Judecătoriei Botoşani, definitivă prin decizia penală nr. 587/A/08.06.2016 a Curţii de Apel Suceava; -cu infracţiunea care a făcut obiectul Sentinţei penale nr. 947/03.06.2016 a Judecătoriei Botoşani definitivă prin neapelare la data de 05.07.2016. În baza art. 97 alin. (1) C.pen. men?ine anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare dispusă prin Sentinţa penală nr. 2393/04.12.2015 a Judecătoriei Botoşani, definitivă prin decizia penală nr. 587/A/08.06.2016 a Curţii de Apel Suceava, astfel cum s-a dispus prin Sentin?a penală nr. 1075/08.09.2017 a Judecătoriei Botoşani, definitivă la data de 15.03.2018 prin Decizia penală 107 a Tribunalului Botoşani. În baza art. 97 alin. (1) C.pen. men?ine anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 8 luni închisoare dispusă prin Sentinţa penală nr. 947/03.06.2016 a Judecătoriei Botoşani definitivă prin neapelare la data de 05.07.2016, astfel cum s-a dispus prin Sentin?a penală nr. 1075/08.09.2017 a Judecătoriei Botoşani, definitivă la data de 15.03.2018 prin Decizia penală 107 a Tribunalului Botoşani. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani 2 luni şi 20 de zile închisoare aplicată prin nr. 1075/08.09.2017 a Judecătoriei Botoşani, definitivă la data de 15.03.2018 prin Decizia penală 107 a Tribunalului Botoşani şi repune pedepsele în individualitatea lor, astfel: -pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2393/04.12.2015 a Judecătoriei Botoşani, definitivă prin decizia penală nr. 587/A/08.06.2016 a Curţii de Apel Suceava; -pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 947/03.06.2016 a Judecătoriei Botoşani definitivă prin neapelare la data de 05.07.2016. -înlătură provizoriu sporul aplicat. În temeiul art. 38 alin. (1) C.pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen. contopeşte pedeapsa de 1 an ?i 3 luni închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, cu pedeapsa de 3 ani închisoare şi de 8 luni închisoare, aplică pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din celelalte pedepse, respectiv 7 luni şi 20 de zile închisoare, urmând ca pedeapsa finală să fie de 3 ani 7 luni şi 20 de zile închisoare în regim de detenţie. În baza art. 45 alin. 3 lit. a) C.pen. contopeşte pedepsele complementare aplicate prin Sentinţa penală nr. 2393/04.12.2015 a Judecătoriei Botoşani, definitivă prin decizia penală nr. 587/A/08.06.2016 a Curţii de Apel Suceava cu cele aplicate în prezenta cauză ?i aplică inculpatului pedeapsa complementară rezultantă constând în interzicerea pe o durată de 3 ani a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) ?i b) C.pen., care se va executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante. În baza art. 45 alin. (4) C.pen. deduce din durata pedepsei complementare prev. de art. 66 alin. lit. a) şi b) C.pen. perioada executată din data de 08.06.2016 până la 15.03.2018. În baza art. 45 alin. 5 şi art. 65 alin. 1 şi 3 raportat la art.66 alin.1 lit. a), b) C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţelor penale anterior menţionate. În temeiul art. 40 alin. (3) C.pen. şi art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa rezultantă durata reţinerii, arestului preventiv şi la domiciliu din data de 08.07.2015-11.12.2015, precum şi perioada executată de la data de 14.09.2018 la zi (care cuprinde şi perioada executată în baza MEA). Anulează Mandatul de executare al pedepsei închisorii nr. 1040/2019/27.03.2019 emis de către Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în baza Sentin?ei penale 688/12.03.2019 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin necontestare la data de 27.03.2019 şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii în conformitate cu dispoziţiile prezentei sentinţe. În conformitate cu art. 19 şi 20 C.pr.pen ia act că persoana Gavrilă Nicolae nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză. În baza art. 274 alin.1 teza finală C.pr.pen. raportat la art. 272 alin. 1 C.pr.pen., dispune plata sumei de 1.495 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, conform delegaţiei nr. 6905/2020, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1.100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, dintre care 500 lei în cursul urmăririi penale ?i 600 lei în cursul judecă?ii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.04.2021.

    Hotarare 1156/2021 din 13.04.2021
  • Sedinta din data de 30.03.2021 la ora 08:45

    Complet: C11P
  • Amână pronunţarea

    amana pronuntarea pentru data de 13.04.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.03.2021
  • Sedinta din data de 16.03.2021 la ora 08:45

    Complet: C11P
  • Amână cauza

    amana judecarea cauzei si acorda termen de judecata la data de 30.03.2021, in vederea angajarii unui aparator de catre inculpat.

    Incheiere de sedinta din 16.03.2021
  • Sedinta din data de 02.03.2021 la ora 11:00

    Complet: C11P
  • Amână cauza

    amana judecarea cauzei si acorda termen de judecata la data de 16.03.2021, in vederea angajarii unui aparator de catre inculpat.

    Incheiere de sedinta din 02.03.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD