S**** A*****
InculpatT**** S******
Parte civilăÎn baza art. 193 alin. 2 C.pen. şi a art. 396 alin. 1 şi 2 C.proc.pen., îl condamnă pe inculpatul S**** A*****, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. 2 C.pen. În baza art. 206 alin. 1 C.pen. şi a art. 396 alin. 1 şi 2 C.proc.pen., îl condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 206 alin. 1 C.pen. În baza art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., contopeşte cele două pedepse aplicate prin prezenta hotărâre potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni, urmând ca la pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare, să se adauge un spor obligatoriu şi fix de o lună închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă aplicată, în final rezultând o pedeapsă de 7 luni închisoare. În baza art. 91 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. 1 C.pen., obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Harghita, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Datele prevăzute la lit. c) - e) vor fi comunicate Serviciului de Probaţiune Harghita. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., impune inculpatului obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Harghita sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc sau în cadrul Primăriei Miercurea Ciuc, pe o perioadă de 60 de zile. Supravegherea executării acestor obligaţii se va face, conform art. 94 alin. 2 C.pen., de către Serviciul de Probaţiune Harghita. Un exemplar al prezentei sentinţe se va comunica Serviciului de Probaţiune Harghita. În baza art. 91 alin. 4 C.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere, în caz de neexecutare a obligaţiilor impuse ori stabilite de lege, în caz de neîndeplinire integrală până la expirarea termenului de supraveghere a obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre, afară de cazul în care dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, precum şi în caz de săvârşire a unei noi infracţiuni. În temeiul art. 19 alin. 1, 2 şi 5, art. 20 alin. 1, art. 25 alin. 1 şi art. 397 alin. 1 C.proc.pen., cu referire la art. 1357 C.civ., admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă T**** S****** şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 5.000 lei, cu titlu de daune morale. În baza art. 398 raportat la art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei totale de 342 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (142 lei cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale şi 200 lei cheltuieli judiciare aferente camerei preliminare şi judecăţii în primă instanţă). În baza art. 398 raportat la art. 276 alin. 1 şi 2 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata către partea civilă T**** S****** a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de parte, reprezentând onorariu avocaţial parţial, ţinând cont de faptul că acţiunea civilă a fost admisă numai în parte. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la data comunicarii hotărârii. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11.05.2021.
Hotarare 351/2021 din 11.05.2021Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare pentru data de 11.05.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.04.2021se reface procedura de citare cu martorul lipsă
Incheiere de sedinta din 16.03.2021în vederea administrarii probei testimoniale
Incheiere de sedinta din 16.02.2021