K***** I***** I********** R* S*
ReclamantC****** I********* D* I********* D********* L*****
PârâtAdmite în parte acţiunea. Dispune obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 196,2 lei, reprezentând contravaloare facturi neachitate; a penalităţilor de întârziere de 58,32 lei, aferente acestei sume, calculate de la scadenţa facturilor până la data cesionării creanţei, precum şi a penalităţilor de 0,5% pe zi de întârziere în continuare, de la data de 27.07.2018 până la plata efectivă a sumei de 196,2 lei. Dispune obligarea pârâtului la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Respinge în rest acţiunea ca neîntemeiată. Executorie de drept. Cu drept de a formula apel în 30 zile de la comunicare. Cererea şi motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată în astăzi, 28 ianuarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Hotarare 344/2021 din 28.01.2021Amână pronunţarea la data de 28.01.2021, care se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.01.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2021