G******* A******** S*
ReclamantE****** R****** A******** R********** S*
PârâtC***** V******
IntervenientAdmite cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de către reclamanta S.C. Groupama Asigurări S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C Euroins Asigurare Reasigurare S.A. ?i cu citarea intervenientei for?ate C***** V******. Obligă pe pârâta S.C Euroins Asigurare Reasigurare S.A să achite reclamantei S.C. Groupama Asigurări S.A. suma de 3.884,76 lei reprezentând despăgubirea neachitată în dosarul de daună K21200694754, şi penalităţi de întârziere în procent de 0,2%/zi, începând cu data de 15.02.2021 până la plata efectivă a despăgubirii. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iaşi. Pronunţată astăzi, 05.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 402 Cod procedură civilă.
Hotarare 3808/2021 din 05.04.2021