D******* G******* D* I******* Ş* T*** L***** S***** 1
ReclamantS* O*** G*** S**
PârâtAdmite cererea. Dispune dizolvarea societăţii pârâte. Dispune înregistrarea hotărârii în registrul comerţului, comunicarea către Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe cheltuiala reclamantului. Orice persoană interesată poate face numai apel împotriva hotărârii de dizolvare, în termen de 30 de zile de la efectuarea publicităţii. Apelul se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI- a Civilă. Apelantul va depune o copie a apelului la oficiul registrului comerţului la care este înregistrată societatea a cărei dizolvare a fost pronunţată. Pronunţată azi, 19.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 1083/2021 din 19.04.2021Amână pronuntarea la data de 19.04.2021. Pronuntată în şedintă publică azi 16.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.04.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, urmează a amâna pronuntarea la data de 16.04.2021. Pronuntată în şedintă publică azi 02.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.04.2021